Economie

Apreciere uşoară a leului

Leul a avut săptămână aceasta faţă de euro o evoluţie în „dinţi de furculiţă”, în care deprecierile au fost urmate imediat de aprecieri, cursul mişcându-se într-un culoar mai mic de un ban.

Media euro a scăzut ieri de la 4,4089 la 4,4061 lei, maximul săptămânii, de 4,4136 lei, fiind înregistrat luni. Piaţa s-a deschis la 4,4090 lei, nivel identic cu cel de la închiderea de miercuri. Pe parcursul şedinţei tranzacţiile s-au realizat între 4,4010 şi 4,4090 lei, transferurile de la ora 14:00 realizându-se la 4,3990 – 4,4020 lei.

Dolarul american, care se depreciază faţă de euro, ca urmare a declaraţiilor oficialilor Rezervei Federale americane, care au lăsat de înţeles că majorarea dobânzilor din SUA va întârzia, a scăzut ieri de la 3,4825 la 3,4506 lei. Reamintim că moneda americană a crescut luni la 3,5195 lei, maxim al ultimelor 23 de luni.


Cursul francului elveţian s-a apreciat foarte uşor, de la 3,6353 la 3,5358 lei, mai jos cu 2,1 bani faţă de sfârşitul lunii trecute.

În regiune, cea mai consistentă apreciere faţă de euro o avea moneda maghiară, care se întărea la 305,6 – 307,3 forinţi. La rândul ei, moneda poloneză se aprecia la 4,172 – 4,189 zloţi.


Declaraţiile făcute de unii dintre oficialii Rezervei Federale, la întâlnirea de la jumătatea lunii trecute a Comitetului său de politică monetară (FOMC), din care a reieşit că nu există un consens în privinţa momentului în care urmează să fie majorate dobânzile. Speculatorii au profitat de acest moment şi au declanşat ordine de cumpărare de euro, care a urcat la 1,2721 – 1,2788 dolari, după ce vinerea trecută a scăzut la minimul ultimelor 26 de luni, de 1,2501 dolari.

În piaţa la termen de la Sibiu, euro se tranzacţiona pe decembrie la 1,2750 – 1,2793, respectiv la 1,2767 – 1,2801 dolari, iar uncia de aur cu scadenţa lunară la 1.224 – 1.232 dolari.


Sunt folosite date și informații disponibile până la ora 14:00.

Ultimele Stiri
abonare newsletter