Economie

Care este ultima zi pentru declararea impozitului. Ce recomandări au Finanţele publice pentru evitarea aglomeraţiei

Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice (DGRFP) Cluj-Napoca le reaminteşte contribuabililor că data de 27 iulie este termenul limită pentru declararea şi efectuarea plăţilor obligaţiilor fiscale aferente perioadei fiscale precedente.

Pentru a evita aglomeraţia la ghişee DGRFP le recomandă contribuabililor să utilizeze metoda de depunere on-line a declaraţiilor, în vederea desfăşurării în condiţii optime a operaţiunilor de depunere/preluare a declaraţiilor. Contribuabilii care nu depun declaraţiile on-line sunt rugaţi să se prezinte din timp la ghişeele organelor fiscale.

De asemenea, firmele sunt informate că în situaţia în care vor înregistra obligaţii fiscale restante la data de 31.07.2015, vor fi publicaţi pe site-ul Ministerului Finanţelor Publice – conform Legii nr. 161/2003 cu modificările şi completările ulterioare.

abonare newsletter