Economie

Prețurile apartamentelor cresc în continuare. Plopilor, cea mai abruptă schimbare de preț

Prețurile apartamentelor din Cluj-Napoca și Florești, per ansamblu, au suferit creșteri în luna octombrie față de septembrie 2018. Cu toate acestea, niciuna dintre creșteri nu a fost semnificativă, arată o analiză.

Cluj-Napoca: în luna octombrie, prețul mediu pe metru pătrat a fost de 1.532 euro față de luna septembrie, când a fost 1.522 euro – creștere de 10 euro/mp.

Florești: în luna octombrie, prețul mediu pe metru pătrat a fost de 845 euro față de luna septembrie, când a fost 857 euro – creștere de 12 euro/mp.


Potrivit analizei, media prețurilor la nivel de oraș a crescut. Totodată, multe dintre cartierele principale au suferit scăderi de prețuri între 7 și 52 de euro/mp. Creșterea generală înregistrată se datorează celorlalte zone unde au crescut prețurile între 12 și 165 euro/mp.

Creșterea de 165 euro/mp este și cea mai abruptă schimbare de preț, reprezentând creștere de 10% față de luna precedentă. Cartierul „vinovat” este Plopilor.


„Sunt anumite cartiere care sunt bine poziționate în oraș, unde rareori apar șantiere noi. Din cauza unicității acestora și datorită atractivității către anumite zone a tinerilor și investitorilor, prețurile apartamentelor în construcții noi scoase la vânzare ridică mult prețul pe zonă.” explică Răzvan Indolean, de la Blitz Imobiliare, de ce uneori vedem creșteri abrupte în anumite zone.

Plopilor: creștere de 165 euro/mp = 10%
Gheorgheni: creștere de 66 euro/mp = 4%
Centru: creștere de 42 euro/mp = 2%
Andrei Mureșanu: creștere de 41 euro/mp = 2%
Gruia: creștere de 32 euro/mp = 2%
Bună Ziua: creștere de 28 euro/mp = 2%
Iris: creștere de 19 euro/mp = 1%
Mărăști: creștere de 12 euro/mp = 1%


Plopilor este singurul cartier care a înregistrat o creștere de peste 150 euro/mp față de luna trecută când cea mai mare creștere întregistrată a fost sub 100 euro/mp. Pe locul al doilea se află cartierul Gheorgheni, unde creșterea a depășit 50 euro/mp. Toate celelate creșteri sunt sub 50 euro/mp și reprezintă 2% sau 1% din prețul total.

Între Lacuri: scădere de 7 euro/mp = 0,5%
Mănăștur: scădere de 20 euro/mp =1%
Zorilor: scădere de 22 euro/mp = 1%
Dâmbul Rotund: scădere de 39 euro/mp = 3%
Grigorescu: scădere de 52 euro/mp = 3%


Exceptând creșterea abruptă din Plopilor, atât creșterile, cât și scăderile se află în jurul acelorași procente – între 4% și 1%.

„În general, trendul este de stabilizare a prețurilor. Majoritatea clienților privesc cu ochi preventivi această piață de toamnă, cu așteptări de scădere. Deși cererea scade pentru apartamente, totuși prețurile se mențin. Acest lucru ne spune că există achiziții pe piata clujeană, doar nu la ritmul anilor precedenți. Cu siguranță prețurile vor mai scădea, în special la locuințele vechi, care necesită investiții mari de finisare. Cele noi se vor menține cel puțin până la începutul anului următor” adaugă Răzvan Indolean.


Analizând mai în detaliu evoluția prețurilor în funcție de numărul de camere ale apartamentelor, luna trecută (comparativ cu septembrie 2018) s-au înregistrat mai multe scăderi de prețuri față de câte au fost în septembrie (comparativ cu august 2018).

“Ce putem concluziona din analiza lunii septembrie vs. octombrie 2018 este faptul că perioada anului în care ne aflăm afectează într-o măsură mai mică prețurile apartamentelor de vânzare. Acestea se mențin indiferent de volumul cererii venite din piață. Locuințele care vor mai vedea un trend descedent al prețurilor sunt cele din blocurile vechi, datorită investiției mai ridicate necesare pentru finisaje sau chiar reparații”, spun specialiștili Blitz.

Ultimele Stiri
abonare newsletter