Economie

Efectele taxei pe lăcomie. BNR: Din 2020 toate băncile vor fi pe pierdere. Românii, dobânzi mai mari la credite

Dobânzile la credite vor creşte. Este concluzia analiştilor după introducerea de către guvern a taxei pe lăcomie. Ei mai atrag atenţia că investitorii s-ar putea îndrepta către alte ţări, ceea ce va duce la disponibilizări.

Potrivit unei analize a Băncii Naţionale a României, de anul viitor nicio bancă nu va mai avea profit. Iar primele semne vor apărea chiar din acest an.

Potrivit studiului Băncii Naţionale, anul acesta, doar 4 din cele 23 de bănci din ţară vor mai avea profit. Iar odată cu timpul, situaţia se va înrăutăţi. Efectele le vor resimţii românii. În primul rând, vor crește dobânzile pentru cei un milion de datornici, însă, vor întâmpina probleme şi cei care vor vrea să se împrumute.


 “Va fi un haos. Întreg sectorul bancar va trece pe pierdere. Atunci sistemul bancar va fi constrâns să transpună în buzunarele românilor aceste taxe suplimentare. Creditele vor fi mai scumpe pentru populație, companii și statul român”, spune Iancu Guda, președintele Asociației Analiștilor Financiar-Bancari, citat de digi24.ro.

Adrian Bența, analist fiscal: „Pe termen mediu și lung vor găsi o soluție să compenseze această reducere de venituri. Dacă împrumutul se calculează ROBOR + marjă fixă, e doar o statistică cât să scazi ROBOR și să crești marja fixă”.


Studiul estimează o pierdere de 680 milioane lei în anul 2019 şi de aproximativ 3,4 miliarde lei în anul 2020. Iar cum industria bancară este cel mai mare finanţator din România, o scădere a profitului ar avea consecinţe în lanţ în economie: investitorii vor căuta alte pieţe mai atractive şi mii de angajaţi vor fi disponibilizaţi.

Florin Dănescu, preşedintele executiv al Asociaţiei Române a Băncilor: „Trebuie să spunem că e o îngrijorare maximă, fără precedent. E un impact violent asupra industriei bancare și nu numai, pentru că industria bancară e parte de 80% la finanțarea României”.


Mai mult, băncile nu-şi pot face bugetul pentru anul acesta deoarece taxa este calculată în funcţie de ROBOR.

ROBOR nu are nicio legătură cu profitul băncilor. Acesta reprezintă un cost de finanțare pentru bănci care e transpus mai departe clienților, deci banca nu rămâne cu niciun profit de pe urma ROBOR. Exemplu, în 2012 când ROBOR la 3 luni a fost 6%, băncile au făcut un randament negativ de 6%”, a mai spus Guda.


Florin Dănescu, preşedintele executiv al Asociaţiei Române a Băncilor: „Randamentul mediu în ultimii zece ani a fost de 0,44%. Dacă taxa ar fi de 1,2%, ar fi mai mare de 3 ori decât profitul băncilor”.

Sistemul bancar din România a obţinut anul trecut un profit record de 6,7 mld lei. Asta, însă, după ce în ultimii 5 ani numărul de angajaţi a scăzut cu 26% şi au fost introduse politici stricte care au dus la scăderea creditelor neperformante la 5%.

Ultimele Stiri
abonare newsletter