Economie

„Clujul nu va fi niciodată în faliment”. Încă o replică pentru Gabriela Firea de la Emil Boc

Primarul Capitalei, Gabriela Firea, a anunțat că Primăria Bucureștiului și primăriile de sectoare sunt în risc de faliment iminent, susținând că s-a ajuns în această situație pentru că guvernul ar fi tăiat banii pentru primării și ar fi impus noi cheltuieli.

“Şi nouă ni s-a încetinit ritmul de dezvoltare şi de investiţii datorită pierderilor bugetare, a banilor care ne-au fost luaţi şi duşi la Bucureşti. Anul trecut, am pierdut pe net 16 milioane de euro pe execuţie bugetară. Anul acesta, 20 de milioane de euro se preconizează a fi pierduţi prin faptul că nu ni se dau acei bani din cotele pe impozitul pe venit care ni s-ar cuveni şi din impunerea unor cheltuieli suplimentare pe care până acum nu le-am avut. V-am dat exemplul asistenţei sociale care este în jur de 10 milioane de euro, bani pe care anul trecut nu i-am plătit. Anul acesta trebuie să îi plătim din ceea ce avem noi. De asemenea, majorarea salariului minim în construcţii ne obligă să reevaluăm toate contractele şi aici pierdem o grămadă de bani, milioane de euro, trebuie să le suportăm din banii Consiliului Local. Se fac aceste parkinguri, avem patru parkinguri în construcţie în acest moment, toate aceste contracte trebuie reevaluate pentru a se pune de acord cu noul salariu minim din construcţii”, a precizat primarul Clujului, Emil Boc, vineri dimineaţa, la un post de radio.

Edilul a dat asigurări că oraşul “nu va fi niciodată în faliment”.


Nu vom fi niciodată în faliment ca oraş pentru că până la urmă ştim să gestionăm evoluţia lui, dar, în acelaşi timp, nu putem fructifica avantajul de dezvoltare pe care le are din cauza faptului că anual pierdem bani care ni s-ar cuveni şi, din nefericire, nu se înţelege în această ţară că o ţară este puternică atunci când are mai multe motoare economice de dezvoltare. Acest oraş merge mai departe chiar cu banii pe care i-am pierdut, ne continuăm proiectele de modernizare. La fel ca şi Bucureşti, şi Clujul este în România. Nu poţi să ai o ţară care să se bazeze pe un singur motor de dezvoltare, Capitala. O ţară este puternică atunci când are mai multe motoare. Ca un avion, una e să meargă cu un singur motor, alta e să meargă cu patru motoare şi să aibă o viteză şi un ritm de dezvoltare mare. în loc să foloseşti avantajele Bucureştiului, Clujului, marilor centre de dezvoltare urbană şi de inovare, vii şi le iei banii în loc să le dai bani în plus. Oraşul e cu totul altceva decât în urmă cu 5-10 ani. A plecat într-un ritm foarte accelerat pe linia modernizării”, a adăugat Boc.

De ce e diferit Clujul faţă de alte părţi?


“E diferit pentru că oamenii sunt diferiţi. Oamenii fac diferenţa. În primul rând calitatea lor, modul în care se raportează la alţii. La Cluj oamenii se respectă, pot accepta că la semafor pleacă cu o secundă mai târziu, dar nu claxonezi cu toate claxoanele posibile”, a conchis Boc.

CITEŞTE ŞI


Emil Boc, după ce Firea a anunțat un posibil faliment al Primăriei Capitalei: „Câți bani ai, atâția cheltui”

Ultimele Stiri
abonare newsletter