Economie
Rata anuală a inflaţiei a ajuns la un nivel minim de după 1990
<p />Preţurile de consum au scăzut în septembrie pentru a patra lună consecutiv, pe fondul ieftinirii alimentelor, astfel că inflaţia anuală a coborât la 3,45%, nivelul minim de după 1990, şi a intrat în intervalul ţintit de BNR pentru acest an, reiese din datele publicate marţi de INS.
Guvernatorul Băncii Naţionale a României (BNR), Mugur Isărescu, declara săptămâna trecută că rata anuală a inflaţiei a coborât sub 4% în septembrie şi a intrat astfel în ţinta BNR. Banca centrală ţinteşte pentru acest an o inflaţie de 2-4%, dar are o prognoză uşor mai ridicată, de 4,6%.
Economistul şef al BNR, Valentin Lazea, afirma în urmă cu două săptămâni că România are şansă istorică de a reduce inflaţia la niveluri de sub 3% în următorii ani, scenariu posibil dacă politica monetară a băncii centrale va fi sprijinită „în mod ferm” de politicile fiscale şi salariale.
De asemenea, viceguvernatorul BNR Cristian Popa a declarat că rata inflaţiei va reintra în intervalul ţintit până la sfârşitul acestui an şi se va păstra şi anul viitor în apropierea ţintei.
BNR nu a mai atins ţinta de inflaţie din 2006, când rata anuală s-a situat la 4,87%.
Fata de luna august, preturile din septembrie au fost cu 0,21% mai mici, în condiţiile în care alimentele s-au ieftinit cu 1,18%, în timp ce preţurile la mărfurile nealimentare au urcat cu 0,2%, iar cele la servicii cu 0,56%. În categoria mărfurilor alimentare, cea mai mare reducere de preţuri a fost raportată la cartofi, de 35%, dar şi la legume şi conserve de legume, care s-au ieftinit cu 13%.