Economie

Aeroportul Cluj va primi finanțare de 9 milioane de lei. Director: „Este vorba despre pierderile suferite în pandemie”

Aeroporturile din România vor primi sprijin financiar pentru a acoperi pierderile din perioada pandemiei de Covid-19. Aeroportul Cluj va primi 9 milioane de lei.

Aeroportul Cluj va primi 9 milioane de lei, sprijin financiar pentru pierderile din pandemie Aeroportul Cluj va primi 9 milioane de lei, sprijin financiar pentru pierderile din pandemie

 

 


Aeroporturile din România care se confruntă cu pierderi în perioada iulie 2020 și 31 decembrie 2021, din cauza pandemiei de Covid-19, ar putea primi sprijin finanaciar.

 


Pentru a beneficia de acest sprijin, aeroporturile trebuie să aibă un trafic de pasageri de minim 200.000 de persoane, dar maxim 3 milioane de persoane. Între acestea se numără și cel din Cluj-Napoca.

David Ciceo, directorul Aeroportului Cluj, a spus că acesta reprezintă un demers al Asociației Aeroporturilor din România.


Este vorba despre un demers al Asociației Aeroporturilor din România pentru noi și alte aeroporturi. În acest moment, propunerea a fost avizată și a fost trimisă la Comisia Europeană. Sperăm să fie aprobată cât mai repede de Comisia Europeană, astfel încât aeroporturile din România să poată primi aceste fonduri.

9 milioane de lei pentru Aeroportul Cluj

Aeroportul Internațional „Avram Iancu” din Cluj-Napoca, alături de cel din Timișoara, ar putea primi câte 9 milioane de lei. Aceasta este suma cea mai mare care se acordă.


Directorul Aeroportului din Cluj susține că această sumă este una aproximativă și nu este cea finală. Doar la sfârșitul anului 2021 se vor știi cifrele exacte, când rezultatele financiare ale fiecărui aeroport vor fi actualizate:

„Aproximativ 9 milioane de lei pentru Aeroportul Cluj. Este vorba despre pierderile suferite începând cu data de iulie 2020 până în 31 decembrie 2021, în pandemie. Bineînțeles că ce va primi fiecare aeroport va fi actualizat în funcție de rezultatele financiare de la sfârșitul anului. Deci pot fi diferite aceste sume. Se va primi aprobare pe aceste sume și fiecare aeroport va fi primi suma reală, după o auditare, în funcție de datele financiare, la 31 decembrie 2021”, a declarat pentru monitorulcj.ro David Ciceo.


2021, un an bun pentru Aeroportul Cluj

Anul 2021 a fost unul destul de bun pentru Aeroportul Cluj. În vară au fost mai multe destinații din Cluj decât în aceeași perioadă a anului 2019:

„Pe Aeroportul Cluj anul acesta a fost destul de bun, peste estimările inițiale. O să avem aproximativ 50% din traficul din anul 2019. Am reușit chiar să avem mai multe destinații în această vară decât în 2019, mai multe companii aeriene. Acestea au fost și motivele pentru care Aeroportul Internațional „Avram Iancu” Cluj-Napoca a fost desemnat cel mai bun aeroport din Europa în acest an, în categoria sub 5 milioane de pasageri. Avem un colectiv extraordinar. Am muncit foarte mult pentru a relua traficul și trebuie să mulțumim și să transmitem aprecieri clujenilor, care au fost alături de aeroport ani de zile. Și am simțit sprijinul clujenilor și în acești doi ani”, a adăugat David Ciceo, directorul Aeroportului Cluj.

Aeroportul din Cluj, premiat cu Best Airport Award

Aeroportul Internațional „Avram Iancu” Cluj a fost desemnat câștigător la categoria „sub 5 milioane de pasageri” și premiat cu Best Airport Award (Premiul pentru cel mai bun aeroport).

Instituțiile abilitate au ales prin vot cele mai bune aeroporturi, inclusiv cele mai sustenabile, digitalizate și care oferă cele mai bune servicii pasagerilor. Airports Council International (ACI) Europe a anunțat câștigătorii premiilor Best Airport Awards la cel de-al 31-lea congres al Adunării Generale, la Geneva, în Elveția.

„Premiul de anul acesta la această categorie merge la Aeroportul Cluj, pentru preocuparea de neclintit pe care au avut în perioada pandemiei pentru menținerea locurilor de muncă, prin măsurile luate pentru a redistribui forța de muncă, astfel încât să se adapteze la condițiile de lucru din această criză. Aeroportul este apreciat, de asemenea, pentru recuperarea rapidă a traficului de pasageri. Eforturile aeroportului de a atrage noi rute și companii aeriene prin programul său de stimulente au avut drept rezultate operarea mai multor curse de la Cluj decât înainte de pandemie”, arată reprezentanții ACI Europe.

CITEȘTE ȘI:

Mai multe zboruri, anulate din cauza ceții. Director Aeroport Cluj: „Vizibilitatea, sub 300 de metri”

Sărbătorile de iarnă aduc noi zboruri Cluj-Napoca-Chișinău de pe Aeroportul Cluj

abonare newsletter