Economie

Posturi vacante la Turda

Dacă până acum numărul locurilor vacante înregistrate la nivelul judeţului Cluj era în creştere, odată cu venirea toamnei acestea s-au împuţinat.

Economie

Creştere economică „târâtoare”

România riscă o creştere economică „târâtoare”, de 1-3% pe an, pentru mult timp, în condiţiile în care evoluţia depinde foarte mult de exterior, iar statul nu mai beneficiază de intrările de capital din trecut, consideră Lucian Croitoru, consilier al guvernatorului BNR.

Economie

Oportunităţi de angajare

O nouă ediţie a Târgului de Cariere se va organiza joi şi vineri la Casa de Cultură a Studenţilor, între orele 10.00-16.00.

Economie

Bugetul pe 2012 va fi transmis Parlamentului după plecarea misiunii FMI

Ministrul Finanţelor Publice, Gheorghe Ialomiţianu susține că o parte dintre componentele bugetului pe 2012 sunt finalizate şi că, după plecarea misiunii Fondului Monetar Internaţional, acesta va fi discutat în Guvern şi va fi transmis Parlamentului pentru dezbatere şi adoptare.




Economie

Statul scuteşte firmele de penalităţi

Guvernul a aprobat noi reglementări fiscale prin care anulează penalităţile firmelor care îşi plătesc datoriile faţă de stat până la 31 decembrie şi prin care reduce la 50% penalităţile în cazul în care contribuabilii vor plăti obligaţiile către buget în primul semestru din 2012.

Ultimele Stiri
abonare newsletter