Educație

Acord între sindicatele din învățământ și minister. Ligia Deca: „A fost semnat contractul colectiv de muncă”

Reprezentanții sindicatelor din învățământ și ministrul Educației Ligia Deca au semnat contractul colectiv de muncă, prevedere ce se regăsea în revendicările angajaților din învățământ ce au dus la declanșarea grevei generale.

Contractul colectiv de muncă unic, semnat de reprezentanții sindicali și ministerul Educației/foto: Ligia Deca Facebook.com Contractul colectiv de muncă unic, semnat de reprezentanții sindicali și ministerul Educației/foto: Ligia Deca Facebook.com

 

 


Greva generală din învățământ, care a durat mai bine de trei săptămâni, a fost suspendată în 12 iunie 2023. Printre solicitările liderilor sindicali pentru angajații din educație se regăsea și cerința implementării unui nou contract de muncă colectiv. 

 


Joi, 29 iunie, ministrul Educației Ligia Deca a anunțat, prin intermediul unui mesaj public, semnarea unui nou contract colectiv de muncă unic. 

„În urmă cu puțin timp, a fost semnat Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivel de Sector de Negociere Colectivă Învățământ Preuniversitar, care cuprinde noi drepturi pentru angajații din sistemul de învățământ”, a anunțat Ligia Deca pe pagina sa de Facebook


Potrivit prevederilor înscrise în contract, angajații din educație vor dispune de mai multe beneficii. În același timp, în perioada de valabilitate a noului contract colectiv de muncă, profesorii nu vor mai putea declanșa acțiuni de protest. 

„Personalul didactic din învățământul preuniversitar din România va avea mai multe beneficii acordate, în semn de respect și de apreciere pentru munca pe care o depun în fiecare zi. 


Aceste beneficii sunt acordate în plus față de majorările salariale pe care profesorii le vor primi în perioada următoare, iar între ele se numără:

angajații care au în îngrijire un copil bolnav, în vârstă de până la 7 ani, beneficiază de reducerea programului de lucru, fără a fi afectată vechimea în muncă;
contravaloarea ochelarilor de vedere sau a lentilelor va fi decontată pentru angajații care, conform atribuțiilor de serviciu, sunt nevoiți să lucreze la calculator;
va fi reglementată posibilitatea ca un post liber să fie ocupat, printr-un contract de muncă, până la ocuparea prin concurs a postului;
Ziua Învățătorului, marcată anual în data de 5 iunie, va fi instituită ca zi nelucrătoare pentru personalul din învățământ;
vor fi acordate două zile (nu o zi) lucrătoare libere plătite pentru profesorii care trebuie să rămână acasă cu copilul bolnav (trei zile sunt acordate familiilor cu 3 sau mai mulți copii)”, potrivit ministrului Educației Ligia Deca. 


Citiți monitorulcj.ro și pe Google News

CITEȘTE ȘI:

ULTIMA ORĂ Greva din educație a fost suspendată

Ultimele Stiri
abonare newsletter