Educație
Când începe cea de-a doua sesiune a examenului de Bacalaureat? Vezi calendarul complet.
În doar câteva zile începe cea de-a doua sesiune a examenului de Bacalaureat. Vezi calendarul complet.
Când începe cea de-a doua sesiune a examenului de Bacalaureat | Foto: pixabay.com
În mai puțin de o săptămână, începe cea de-a doua sesiune a examenului de Bacalaureat, unde absolvenții de liceu care nu au promovat în prima sesiune, mai au o șansă pentru a obține diploma cu care se vor putea înscrie la facultate în sesiunea din toamnă.
A doua sesiune a examenului de Bacalaureat 2024, se va desfășura în perioada 8-30 august, etapa de înscriere având loc în perioada 15-22 iulie.
Astfel, pe 8 august va avea loc evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba română, urmând ca în data de 9 august să aibă loc evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă. Competențele digitale vor fi evaluate în 12 august. De asemenea, în zilele de 13 și 14 august, candidații vor susține evaluarea competenţelor lingvistice într-o limbă de circulaţie internaţională.
Calendar a doua sesiune (august)
15 - 22 iulie: Înscrierea candidaților
8 - 9 august: Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba română [proba A]
9 august: Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă [proba B]
12 august: Evaluarea competențelor digitale [proba D]
13 - 14 august: Evaluarea competențelor lingvistice într-o limbă de circulație internațională [proba C]
19 august: Limba și literatura română - proba E.a) [proba scrisă]
20 august: Proba obligatorie a profilului - proba E.c) [proba scrisă]
21 august: Proba la alegere a profilului și specializării - proba E.d) [proba scrisă]
22 august:: Limba și literatura maternă - proba E.b) [proba scrisă]
26 august: Afișarea rezultatelor la probele scrise până la ora 12:00) și depunerea contestațiilor în intervalul orar 12:00 - 18:00
27 - 29 august: Soluționarea contestațiilor
30 august: Afișarea rezultatelor finale
Cei nemulţumiţi vor putea depune contestaţii în intervalul orar 12,00 - 18,00. Între 27 şi 29 august se vor soluţiona contestaţiile, iar pe 30 august se vor afişa rezultatele finale. La prima sesiune din acest an a Bacalaureatului, în urma soluţionării contestaţiilor, rata de promovare a fost de 78,2%.
Articol scris de Ilinca Dandoczi
Citiți monitorulcj.ro și pe Google News
CITEȘTE ȘI: