Educație

Ministrul Educaţiei, despre OUG privind doctoratele: Dacă universităţile nu îşi asumă răspunderea, autonomia universitară este grav ştirbită

Ministrul Educaţiei, Mircea Dumitru, spune despre controversata OUG privind doctoratele că aduce în discuţie credibilitatea universităţilor româneşti, care trebuie să-şi asume răspunderea, altfel autonomia lor este grav ştirbită, iar scoaterea din ecuaţie a CNATDCU nu este o soluţie.

Prevederile controversate din ordonanţa de urgenţă privind doctoratele aduc în discuţie credibilitatea universităţilor româneşti, iar autonomia universitară ar fi grav ştirbită dacă acestea nu îşi asumă răspunderea pentru ceea ce fac, a declarat, ministrul Educaţiei Mircea Dumitru. În plus, scoaterea Consiliului Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare (CNATDCU) din schema analizei şcolilor doctorale şi înlocuirea acestuia cu Consiliul Naţional al Rectorilor nu are niciun sens, întrucât specialiştii sunt la CNATDCU, a mai spus ministrul.

În ceea ce priveşte ultimul amendament adus de deputaţii din Comisia de Învăţământ Ordonanţei de Urgenţă (OUG 4/2016), care prevede că doctoratele aflate în lucru la CNATDCU ar trebui evaluate „în conformitate cu legislaţia în vigoare la data susţinerii respectivelor teze de doctorat”, ministrul Educaţiei spune că ghilimelele nu s-au inventat după ce şi-au susţinut tezele de doctorat Victor Ponta, Gabriel Oprea şi Petre Tobă, amendamentul fiind unul vag.


„Am spus-o şi o repet, ghilimelele nu au fost inventate după anul 2001 sau 2003, adică ideea că eşti obligat să menţionezi sursele, să-i citezi pe cei pe care-i foloseşti, atunci când reproduci fragmente din lucrările lor. Este o idee care nu a fost inventată în România după ce şi-au susţinut doctoratele domnul Ponta, domnul Oprea, domnul Tobă. Dacă nu vrem să vedem lucrurile astea, înseamnă că ne minţim unii pe alţii. În primul rând, este un amendament foarte vag, nu spune nimic clar şi concret, poate fi interpretat în toate felurile posibile. Ce înseamnă potrivit legilor de atunci? Trebuie să ştim foarte clar la ce anume se referă legiuitorul când spune „potrivit legilor de atunci”. Sunt zeci şi sute de legi pe care le aveam în anul respectiv, la ce anume se referă?”, a pus problema ministrul Mircea Dumitru.

Mai departe, în ceea ce priveşte înlăturarea CNATDCU din schema analizei şcolilor doctorale şi înlocuirea acestuia cu Consiliul Naţional al Rectorilor, aşa cum se regăseşte într-unul din controversatele amendamente aduse prin OUG 2/2016, Dumitru precizează „Consiliul Naţional al Rectorilor cu ce organism? Cine anume este specializat să facă această analiză? Ceea ce se urmăreşte prin asta este să se paseze răspunderea sau să fie preluată răspunderea de la un organism care acum funcţionează şi care a dat nişte rezultate (CNATDCU actual), la anumite instituţii care nu au fost constituite, nu au drept finalitate şi nu funcţionează pentru a rezolva acestei probleme”.


În ceea ce priveşte autonomia universitară, Dumitru spune că universităţile trebuie să se maturizeze mai întâi de toate, să fie responsabile şi să vegheze asupra eticii universitare.

„E adevărat că universităţile ar trebui să se maturizeze, să se dezvolte în aşa fel încât să îşi asume această răspundere, dar întrebarea foarte gravă şi dificilă pentru noi astăzi este dacă Universităţile din România au capacitatea şi doresc realmente să facă o analiză serioasă şi profundă a acestor lucruri, iar ultimele evenimente arată că nu putem fi atât de optimişti în legătură cu acest proces. Acum unul-doi ani, insistam asupra nevoii ca universităţile să se pronunţe şi cred că este important să insistăm asupra ideii că universităţile trebuie să se maturizeze şi să îşi folosească la maximum prerogativele pe care le au în virtutea autonomiei universitare, dar autonomia universitară trebuie cuplată cu răspundere. Atâta timp cât nu îşi asumă şi răspunderea pentru ceea ce se întâmplă la doctorate sau în cercetarea ştiinţifică, lucrările pe care le publică profesorii acestor universităţi, înseamnă că autonomia încă este grav ştirbită”, a mai declarat Dumitru.


Comisia de Învăţământ a Camerei Deputaţilor a votat, săptămâna aceasta, cu 11 voturi "pentru" şi 7 abţineri ordonanţa de urgenţă nr 4/2016 prin care se modifică semnificativ modul în care sunt analizate tezele de doctorat suspectate de plagiat, fără a aduce clarificările cerute de preşedintele Klaus Iohannis.

Membrii Comisiei au adus un singur amendament care vizează doctoratele care sunt acum în lucru la Consiliul Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor si Certificatelor Universitare (CNATDCU): „Pentru tezele de doctorat aflate în analiză la CNATDCU şi tezele de doctorat care au fost susţinute, dar nu au fost validate prin ordin al ministrului Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice, procedura se va finaliza în conformitate cu legislaţia în vigoare la data susţinerii respectivelor teze de doctorat”.

Ultimele Stiri
abonare newsletter