Educație
UBB Cluj și alte universități din România cer DEMISIA unui ministru. "Cercetarea românească e aruncată într-un colț al irelevanței în spațiul internațional"
Consorțiul „Universitaria”, care reunește cele mai bune cinci universități din țară, îi cere premierului Sorin Grindeanu demiterea ministrului Cercetării și Inovării, Șerban Valeca, avertizând că deciziile recente luate de acesta în domeniul cercetării "decuplează cercetarea românească de la contextul internațional".
Într-o scrisoare deschisă adresată vineri premierului Grindeanu, Consorțiul „Universitaria” denunță "situația îngrijorătoare care pune în pericol integritatea sistemului național de cercetare".
"Odată cu instalarea ministrului Cercetării și Inovării, Șerban Valeca, au fost desființate toate consiliile consultative cu atribuții în cercetare. Consiliile numite în 2016 au asigurat nu doar reprezentativitatea sistemului de cercetare, în întreg ansamblul său, ci și respectarea unor standarde profesionale și morale ridicate, în corelare cu practicile internaționale. Noile consilii consultative, numite de ministrul Cercetării și Inovării, după un așa-numit proces de consultare, ridică semne serioase de întrebare cu privire la procedura de selecție și la intențiile reale față de atribuțiile acestor organisme. Astfel, deși Consorțiul Universitaria se remarcă prin cea mai bogată producție științifică, adică peste 50% din cercetarea existentă la nivel național, universitățile din Consorțiu sunt reprezentate în mai puțin de 10% din structura nominală a consiliilor. Se poate observa flagrant cum institute de cercetare nereprezentative pentru sistem sau universități care nu au fost niciodată incluse în clasamentele internaționale au privilegiul unei prezențe semnificative în cadrul acestor consilii. Mai mult, sunt membri care nu se bucură de o reputație aleasă în rândul colegilor noștri cercetători", se arată în documentul citat.
Rectorii celor mai mari universități din România mai spun că "acțiunile ministrului Cercetării Inovării riscă să așeze știința românească la periferia sistemului internațional de cercetare".
"Anul acesta au fost eliminați evaluatorii străini din procesele de evaluare a proiectelor de cercetare. Implicarea acestora ca evaluatori va fi o situație de excepție, fiind stipulat în document că prezența lor va fi posibilă «numai în cazul în care nu există niciun specialist disponibil la nivel național». Dacă cercetarea românească a reușit să își câștige locul în comunitatea internațională, aceasta se datorează, într-o măsură covârșitoare, evaluatorilor și experților străini care au acceptat să vină cu expertiza lor. Implicarea experților internaționali reprezintă o practică internațională curentă, iar eliminarea acestora va periclita obiectivitatea și seriozitatea procesului de evaluare a proiectelor științifice", se mai arată în scrisoarea deschisă.
Rectorii atrag atenția că "dacă se vor continua, într-o manieră similară, politicile începute de ministrul Șerban Valeca cercetarea românească va fi aruncată într-un dezonorant colț al irelevanței în spațiul internațional".
"Vă solicităm corectarea în cel mai scurt timp a derapajelor semnalate mai sus și demiterea ministrului Cercetării și Inovării, Șerban Valeca", spun rectorii Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, Universității din București, Universității de Vest din Timișoara și Academiei de Studii Economice din București.