Educație

Un liceu din județul Cluj rămâne cu o singură clasă de a IX-a

La Liceul Tehnologic „Constantin Brâncuși” din Dej, profesorii sunt nemulțumiți, fiindcă de anul viitor, instituția va avea o singură clasă de a IX-a.

Este a doua tăiere de anul acesta, după ce în ianuarie au mai pierdut o clasă. Această măsură a fost luată pentru anul școlar 2019-2020 în urma unei decizii a Inspectoratului Școlar Județean Cluj.

„Cadrele didactice de la Liceul Tehnologic Constantin Brȃncuşi Dej au luat la cunoştinţă de faptul că încă o clasă de liceu dispare din planul de şcolarizare pentru anul 2019-2020, aprobat în Consiliul de Administraţie al ISJ Cluj. Deşi impactul negativ, confuzia şi neliniştea pe care o generează această reducere de clase de liceu ne-au determinat să înaintam acest memoriu, prin care solicităm revenirea asupra deciziei în urma căreia liceul nostru rămȃne cu o singură clasă de a IX-a de liceu, nu putem să nu amintim şi faptul că se încalcă o serie de prevederi legislative şi termene, cum ar fi ordine ale ministrului Educaţiei dar şi Metododologia-Cadru privind mobilitatea personalului didactic de predare din învăţământul preuniversitar. Decizia a stȃrnit nemulţumirea cadrelor didactice, care văd acest lucru ca pe o mare nedreptate făcută atȃt profesorilor, cȃt şi părinţilor şi elevilor care deja ştiau că au două opţiuni în anul şcolar 2019-2020, pentru învăţămȃntul liceal: Tehnician în activităţi economice - 1 clasă şi Tehnician proiectant CAD - 1 clasă”, transmit cadrele didactice.


Clase tăiate an de an

Reprezentanţii liceului dejean au menţionat că, în ultimii ani, instituţiei i s-au redus an de an numărul claselor de liceu, neţinȃndu-se cont de opţiunile elevilor şi de rezultatele obţinute de aceştia la olimpiadele disciplinelor din aria curriculară Tehnologii, premii şi menţiuni la faza judeţeană şi naţională.

„Se creează confuzie în rȃndul cadrelor didactice, care nu mai au siguranţa zilei de mȃine, majoritatea etapelor de mobilitate fiind parcurse, dar şi în rȃndul elevilor de clasa a VIII-a care, deja, îşi făcuseră o imagine despre posibilităţile pe care le aveau după absolvire, prin participarea la Tȃrgul ofertelor educaţionale”, au subliniat aceştia.


Cadrele didactice ale Liceului Tehnologic „Constantin Brȃncuşi” Dej susţin că înţeleg necesitatea relansării învăţămȃntului profesional şi sunt de acord că „meseria este brăţară de aur”, dar precizează că sunt absolvenţi de clasa a VIII-a capabili, cu rezultate foarte bune, „care doresc să urmeze nu o carieră teoretică, ci o carieră în domeniul economic, ca viitori tehnicieni, economişti sau ingineri care să îndrume şi să coordoneze activitatea în cadrul firmelor producătoare pe umerii cărora stă economia Romȃniei”.

Două clase tehnologice într-una profesională

Şeful IȘJ Cluj, Valentin Cuibus, a declarat că în şedinţa Consiliului de Administrație a instituţiei pe care o conduce s-a decis transformarea uneia din cele două clase ale liceului dejean într-una de profesională, cu scopul de pregăti tinerii pentru o meserie pe piaţa muncii.


„Întotdeauna când se iau astfel de decizii va fi opoziţie din partea profesorilor”, a spus Cuibus.

Cel mai probabil această decizie a venit după ce Ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu, a anunţat că vrea să transforme mai multe clase cu profil teoretic şi tehnologic în profil profesional.

Ultimele Stiri
abonare newsletter