Educație

Elevii vor să ia parte la concursul pentru șefii inspectoratelor școlare

Elevii îi cer ministrului Educației să fie incluşi obligatoriu în comisia de concurs pentru şefii inspectoratelor şcolare.

Consiliul Naţional al Elevilor solicită ministrului Educaţiei, Monica Anisie, să includă în regulile concursului pentru şefia inspectoratelor şcolare judeţene, puse în dezbatere publică săptămâna trecută, obligația ca în comisia de concurs să se afle un elev delegat din partea consiliului județean al elevilor, cu rol de observator, potrivit unui comunicat primit la redacţie.

„Vrem elevi în comisia de concurs pentru ocuparea funcțiilor de inspectori școlari! La începutul mandatului său, Ministrul Educației și Cercetării, Monica Anisie, a declarat faptul că și-l dedică în întregime beneficiarilor direcți ai educației, anume elevii. Această declarație a fost salutată de către reprezentanții elevilor din România, însă suntem de părere că este momentul în care acest deziderat să se cristalizeze prin fapte concrete. Întrucât metodologia de organizare și desfășurare a concursului pentru ocuparea funcțiilor de inspector școlar general, inspector școlar general adjunct din inspectoratele școlare și de director al casei corpului didactic se află în consultare publică, Consiliul Național al Elevilor solicită Ministerului Educației și Cercetării să includă în această metodologie obligația ca în comisia de concurs să se afle un elev delegat din partea consiliului județean al elevilor, cu rol de observator”, se arată într-un comunicat de presă.


Ei au motivat cererea spunând că elevii sunt beneficiari direcți ai sistemului.

„Suntem de părere că această măsură ar atrage după sine creșterea gradului de implicare a elevilor în procesul decizional – întrucât aceștia sunt beneficiarii direcți ai sistemului. Mai mult decât atât, având în vedere faptul că procesul de ocupare a funcțiilor de inspectori școlari este unul sensibil, urmare a multiplelor acțiuni de politizare a sistemului educațional, ne dorim ca un elev, un beneficiar direct al sistemului, care are abilitatea de a gândi critic și de a privi obiectiv situațiile din jurul său, să poată fi parte a acestei comisii care are un rol important în stabilirea conducerii microsistemului educațional la nivel județean”, mai transmit elevii.


Valentin Cuibus, șeful Inspectoratului Școlar Județean Cluj spune că este de acord cu prezența unui reprezentant al elevilor, în rolul de observator la concursuri.

„Nu știu dacă e necesar la acest nivel și dacă reprezentanții ar avea competențele necesare pentru a aprecia. Pentru a vederea dacă se desfășoară corect concursul, da. Orice observator e binevenit”, a zis Cuibus.


Reprezentanții elevilor din Cluj susțin cererea celor de la nivel național.

„Sunt de acord cu inițiativa deoarece, cum au argumentat și ei, mergem pe idea că dacă nu au nimic de ascuns să ne primească în comisie. Și un rol de observator pe noi ne ajută foarte mult pentru transparentizarea sistemului", spun aceștia.

Ultimele Stiri
abonare newsletter