Educație

Mesajul rectorului UBB adresat viitorilor candidați la admitere:„Așteptăm absolvenți din țară și din străinătate”

Daniel David, rectorul UBB, a transmis un mesaj de încurajare către toți absolvenții care vor veni să studieze la universitatea clujeană.

Daniel David, rectorul UBB, a transmis un mesaj către viitori studenți Daniel David, rectorul UBB, a transmis un mesaj către viitori studenți

Pandemia de coronavirus a creat o serie de probleme tuturor studenților, însă digitalizarea cursurilor a făcut ca anul universitar să fie dus la capăt de majoritatea studenților.

Daniel David, rectorul UBB, a transmis un mesaj către toți cei care vor să aplice la Universitatea Babes-Bolyai, dar și celor care vor susține examenul de licență în următoarea perioadă.


„Dragi elevi și absolvenți ai programelor de licență/master. Absolvirea liceului sau obținerea licenței/titlului de master vine într-un moment complicat pentru întreaga planetă, moment determinat de pandemia COVID-19. Într-un astfel de moment, când pandemia închide societăți întregi și alterează balanța știută dintre viață/moarte, unii dintre noi devin stresați și debusolați, rămânând împietriți în prezent, fără să aibă motivația sau  curajul de a-și mai gândi și construi viitorul. În aceste vremuri vreau să vă fim alături, astfel încât pandemia să nu vă afecteze major parcursul de viață. Și o putem face cel mai bine ajutându-vă să înțelegeți că, în ciuda a ceea ce învățăm în psihologia de simț comun, psihologia științifică ne arată că nu evenimentele de viață ne influențează răspunsurile psihologice (emoționale/comportamentale), ci modul în care noi ne raportăm la ele. Așadar, nu pandemia ne încremenește în prezent, ci modul în care o gândim. Când nu putem schimba evenimentul (sau chiar când putem face această modificare), să învățăm că putem schimba mereu modul nostru de raportare la el și astfel să devenim stăpânii propriilor răspunsuri psihologice.” a transmis Daniel David prin intermediul site-ului UBB.

David le-a transmis viitorilor studenți și o doză de optimism și încredere înaintea înscrieri la UBB:


„Vă încurajez așadar să gândiți (1) flexibil, nu rigid/absolutist (ex. Ar fi de dorit să nu existe pandemia și consecințele acesteia, dar niciunde nu scrie că dorința noastră trebuie să devină obligatoriu realitate!), (2) non-catastrofic (ex. E rău, poate extrem de rău, dar nu e cel mai mare rău posibil!), (3) cu toleranță la frustare (ex. Este neplăcut și poate foarte greu de tolerat, dar nu de netolerat!) și (4) cu acceptare (ex. Acceptăm existența situației, nu valoarea ei). Această atitudine rațională va genera emoții sănătoase și comportamente adaptative care, ajutându-vă în prezent să faceți față pericolului, vă permit și să gândiți asupra viitorului. Nu înseamnă că o să fiți calmi, relaxați sau că o să aveți emoții pozitive. Veți avea adesea emoții negative, dar sănătoase, așa cum este normal atunci când vă confruntați cu pericole. Altfel spus, veți fi îngrijorați, triști și/sau nemulțumiți – ceea ce vă ajută să confruntați pericolul -, dar nu panicați/anxioși, deprimați și/sau agresivi/furioși. Dacă în acest context încercați să vă și ridicați la nivelul renumelui de ”generație digitală” folosind tehnologia pentru a face față provocărilor și a vedea incertitudinile ca oportunități, nu doar ca pericole, atunci adaptarea va fi și mai bună, aducând în ecuație și o doză de optimism/emoții pozitive!”, a mai spus rectorul.

Pentru informații complete privind programele și modalitatea de admitere la UBB se poate accesta site-ul https://admitere.ubbcluj.ro/ro/, iar pentru consiliere în carieră puteți accesa http://ccarma.centre.ubbcluj.ro/ sau https://www.facebook.com/ConsiliereStudentExpert/.

Ultimele Stiri
abonare newsletter