Externe

Percheziții în Parlamentul Republicii Moldova. Un oficial parlamentar și un polițist de frontieră, reținuți pentru spionaj

Un responsabil din parlamentul Republicii Moldova şi un poliţist de frontieră, bănuiţi de „trădare de patrie”, au fost reţinuţi la Chişinău.

Un oficial parlamentar și un polițist de frontieră din Republica Moldova, reținuți pentru spionaj  în favoarea Rusiei|Foto: Parlamentul Republicii Moldova Facebook.com Un oficial parlamentar și un polițist de frontieră din Republica Moldova, reținuți pentru spionaj în favoarea Rusiei|Foto: Parlamentul Republicii Moldova Facebook.com

 

 


Şeful Direcţiei juridice a Parlamentului de la Chişinău, Ion Creangă, a fost reţinut pentru 72 de ore, marţi seară, fiind suspectat că ar fi transmis informaţii unui angajat al Ambasadei Rusiei la Chişinău, în schimbul unor sume de bani. 

Reținuți pentru spionaj în favoarea Rusiei

Cele două persoane reţinute - şeful Direcţiei Juridice a parlamentului, Ion Creangă, şi un poliţist de frontieră, sunt suspectaţi de spionaj în favoarea Federaţiei Ruse.


Conform datelor din achetă, faptele au avut loc începând din anul 2023.

CITEȘTE ȘI: 
Declarația finală a Summitului NATO: Sprijin pentru regiunea Mării Negre și Republica Moldova. Suport militar de 40 de miliarde de euro oferit Ucrainei, „pentru anul viitor”.

Astfel, Creangă este bănuit de trădare de patrie, după ce ar fi cules şi livrat angajatului ambasadei informaţii pentru a fi folosite în dauna intereselor Republicii Moldova.


Poliţistul de frontieră este bănuit de complot împotriva Republicii Moldova. Acesta a acţionat în scopul obţinerii unor beneficii personale, menţinând contacte cu angajatul ambasadei, în vederea culegerii şi transmiterii de informaţii pentru a fi folosite în dauna intereselor Republicii Moldova.

Cei doi au fost reţinuţi pentru 72 de ore, în scopul continuării obiective a investigaţiilor.


Rusia: „Problema spionajului”, folosită în scopuri electorale

Într-o primă reacţie, ambasada Rusiei la Chişinău susţine că adevăratul context al informaţiilor vehiculate în prezent despre presupusele „activităţi de spionaj” ale diplomaţilor ruşi pare să fie legat de procesele electorale care au loc în Republica Moldova şi de încercările unor forţe de a utiliza „problema spionajului” în lupta electorală.

Alegerile prezidenţiale la termen în Republica Moldova sunt preconizate să aibă loc la 20 octombrie, împreună cu un referendum privind aderarea ţării la Uniunea Europeană, la iniţiativa preşedintei în exerciţiu, Maia Sandu.


Citiți monitorulcj.ro și pe Google News

CITEȘTE ȘI:

Declarația finală a Summitului NATO: Sprijin pentru regiunea Mării Negre și Republica Moldova. Suport militar de 40 de miliarde de euro oferit Ucrainei, „pentru anul viitor”.

Ultimele Stiri
abonare newsletter