Monitorul Cartierelor

Clădire din Cluj cu fațada în picioare, dar interiorul „putred”. Arhitect: „Crimă urbanistică à la Cluj”

O clădire din Cluj cu un stil arhitectural interesant a fost dată uitării. Fațada este păstrată, dar la interior „clădirea este putredă”. Un arhitect îi acuză de „crimă urbanistică” pe cei care au lăsat clădirea să ajungă în starea actuală.

 

 


O clădire din Cluj-Napoca, de pe strada Craiova, cu elemente arhitecturale frumoase, după cum o descriu clujenii, ajunge să fie dată uitării. Fotografia din material a fost publicată pe grupul Clujul Civic.

 


Fațada este întreținută cât de cât, dar în interior „e putred”, zice un clujean: „E o sinteză perfectă a societății, avem o fațadă, un exterior de arătat și putred în interior”.

Un arhitect îi acuză pe cei care au lăsat clădirea să ajungă într-o asemnea stare de „mutilare oribilă”. El spune că acest lucru e „crimă urbanistică à la Cluj.”


„Crimă urbanistică à la Cluj. Imposibil să fi fost proiectată de un arhitect cu actele și vizitele medicale în regulă! Să le fie rușine tuturor celor implicați într-o astfel de mutilare oribilă! O spun eu, din «provincie», de la Zalău. Sunt și la noi la țară cetățeni slabi la înger, dar nu în halul ăsta!”, a scris în comentarii Attila Alexandru Nagy, un arhitect din Zalău, absolvent al Facultății de Arhitectură și Urbanism din Cluj-Napoca.

Situația clădirii de pe strada Craiova nu ar fi întâmplătoare și nici singulară. Practica de a lăsa fațada în picioare este o „șmecherie” folosită de mult timp:


„Cu cât mă uit mai mult la poza asta, mi se pare mai îngrozitoare. Cândva Satul Potemkin înseamna niște fațade ridicate la șmecherie ca să ascundă faptul că în spatele lor nu e nimic.

Practica de Cluj-Napoca a ajuns la o perversitate de nivel următor și în asta, și resemnifică Satul Potemkin printr-o dublă inversiune: prima dată golește orașul de un conținut real lăsând doar fațada în picioare - care apoi să camufleze faptul că în spate se umple nimicul de altceva.”, a spus un activist. 


CITEȘTE ȘI:

Clădire „monstruoasă”, criticată aspru de clujeni. „Și animalele aveau un simț estetic mai dezvoltat”. FOTO

 

Clădirile emblematice ale orașului Cluj-Napoca: cei patru „giganți” de pe malul Someșului. GALERIE FOTO

 

Ultimele Stiri
abonare newsletter