O turmă de oi a fost fotografiată în cartierul clujean Bună Ziua. Imaginile au fost postate pe pagina de facebook a primarului Emil Boc de un cetăţean care spune că a făcut pozele marţi, 7 aprilie, în jurul orei 15:30.
Pe strada Plevnei din Cluj-Napoca la numărul 150 s-a montat joi, 2 aprilie, o reclamă fix în intersecție. De menționat este faptul că reclama obstrucționează vizibilitatea șoferilor care trebuie să cedeze trecerea celorlalți participanți la trafic.
Scările din cartierul clujean Mărăşti care fac legătura dintre strada Aurel Vlaicu şi zona cunoscută sub numele de „În groapă” au ajuns doar o urmă de scări. În loc de trepte, clujenii au la dispoziție gropi, bolovani, pietriș, iarbă și buruieni crescute prin ceea ce odată au fost scări.
Parcul Expo Transilvania s-a transformat dintr-un loc în care clujenii făceau vara plajă într-o groapă de gunoi clandestină unde PET-urile, fecalele umane şi gunoaiele sunt la ele acasă. Clujenii sunt nemulţumiţi şi susţin că parcul a fost uitat de autorităţi de doi ani de zile.