Național
Bărbat, transportat în stare gravă la spital după ce a căzut de pe trotineta electrică. A încercat să evite un câine
Un bărbat în vârstă de 52 de ani, din municipiul Roman, județul Neamț, a fost grav rănit după ce a căzut de pe trotineta electrică, a informat, joi, Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Neamţ.
Persoană pe trotineta electrică/ Foto: Depositphotos.com
Un bărbat în vârstă de 52 de ani, din municipiul Roman, a fost grav rănit după ce a căzut de pe trotineta electrică, a informat, joi, Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Neamţ.
Potrivit primelor cercetări, victima ar fi încercat să evite un câine, a frânat brusc şi s-a dezechilibrat.
„Din primele cercetări efectuate de poliţişti a reieşit că, în timp ce un bărbat, de 52 de ani, din Roman, conducea o trotineta electrică pe strada Primăverii, ar fi pierdut controlul asupra direcţiei de deplasare, dezechilibrându-se şi căzând pe partea carosabilă”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Neamţ, inspectorul Ramona Ciofu.
Bărbatul a fost transportat la Centrul de Primiri Urgenţe Roman, fiind diagnosticat cu traumatism cranio-cerebral, traumatism cranio-facial şi policontuzii.
Poliţiştii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.
Citiți monitorulcj.ro și pe Google News
Foto: Depositphotos.com
CITEȘTE ȘI: