Național
Un crater de dronă, descoperit în Tulcea. MApN: „Condamnăm atacurile Rusiei de la Dunăre”
Un crater de dronă a fost descoperit în județul Tulcea, la 3 km de localitatea Plauru, în urma atacurilor rusești de la porturile ucrainene de la Dunăre.
ApN monitorizează situaţia aeriană în zonele afectate de atacurile rusești / Foto: MApN
Un crater de dronă, cu posibilă explozie la impact, a fost descoperit, joi dimineaţa, într-o zonă cu vegetaţie aflată în apropierea malului drept al Braţului Chilia, la aproximativ 3 kilometri vest de localitatea Plauru, transmite Ministerul Apărării Naţionale (MApN).
Potrivit sursei citate, au fost luate măsuri de securizare a zonei şi au fost notificate structurile competente pentru ridicarea probelor şi desfăşurarea investigaţiilor, conform procedurilor. De asemenea, ministerul arată că forţele MApN vor continua misiunile de monitorizare a spaţiului aerian şi de cercetare în zonele în care pot să apară riscuri ca urmare a acestor situaţii.
Ministerul Apărării Naţionale condamnă cu fermitate atacurile executate de Federaţia Rusă împotriva unor obiective şi elemente de infrastructură civilă din porturile ucrainene de la Dunăre. "Aceste atacuri sunt nejustificate şi în gravă contradicţie cu regulile dreptului internaţional umanitar", precizează MApN.
Miercuri, 11 octombrie, forţele ruse au continuat atacurile asupra infrastructurii portuare ucrainene, în proximitatea graniţei dintre Ucraina şi România. Ministerul român arată că rămâne în contact permanent cu structurile aliate, care sunt informate în timp real cu privire la situaţia generată de aceste atacuri.
MApN face referire în acest context la atacurile forţelor ruse asupra porturilor ucrainene de la Dunăre, miercuri. În acest caz, MApN a monitorizat în timp real situaţia aeriană în zonele de responsabilitate. Ca urmare a detectării grupurilor de drone care se îndreptau spre porturile ucrainene, MApN transmite că a activat procedurile de Poliţie Aeriană şi a notificat Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă, începând cu ora 23:20, cu privire la zonele specifice din judeţele Tulcea şi Galaţi, aflate în proximitate, cu potenţialul de a fi afectate de riscurile asociate acestei situaţii. Starea de prealertă aeriană în aceste zone a încetat la ora 01:40, joi dimineaţa.
Citiți monitorulcj.ro și pe Google News
CITEȘTE ȘI: