Național

Profesor universitar din Brașov, reținut de polițiști. Este suspectat că lua mită de la studenți pentru promovarea examenelor.

Un profesor universitar din Brașov a fost reţinut pentru trafic de influenţă şi luare de mită. Acesta ar fi luat mită de la mai mulți studenți ca să-i treacă examenele.

Profesor universitar din Brașov, reținut de polițiști pentru trafic de influență și luare de mită| Foto: Depositphotos.com Profesor universitar din Brașov, reținut de polițiști pentru trafic de influență și luare de mită| Foto: Depositphotos.com

 

 


Joi, anchetatorii Direcției Generale Anticorupție (DGA) Brașov au efectuat zeci de percheziții într-un dosar privind infracţiuni de corupţie în legătură cu susţinerea unor examene universitare.

CITEȘTE ȘI: 
Suspiciuni de corupție la o universitate din Brașov în cazul susținerii unor examene de licență. Anchetatorii au făcut zeci de percheziții.

Alături de profesorul universitar a fost reținut și un intermediar al mitei.


Mită pentru promovarea examenelor 

Potrivit datelor din anchetă, mita pentru promovarea examenelor era intermediată și varia între 500 și 2.500 de lei. 

Acuzațiile privind darea de mită îi vizează pe mai mulți studenți, dar și pe opt agenți de poliție și un subofițer jandarm.


„Procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Brașov a dispus reținerea pentru 24 de ore a unui profesor universitar la o instituție de învățământ superior privat, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de trafic de influență și luare de mită în formă continuată, respectiv trafic de influență în formă continuată și complicitate la luare de mită în formă continuată.

Totodată, cei 8 agenți de poliție și subofițerul jandarm, aduși cu mandat de aducere la sediul unității de parchet pentru audieri au calitatea de suspect, pentru săvârșirea infracțiunilor de dare de mită/cumpărare de influență.


În cauză se efectuează cercetări pentru săvârșirea infracțiunilor de dare de mită/trafic de influență și față de alți 6 suspecți, persoane fără calitate specială”, informează, vineri, DGA

Anchetatorii Direcției Generale Anticorupție au efectuat, joi, zeci de pecrheziții domiciliare/vehicule/corporale, la adrese de pe raza municipiului Bucureşti şi a zece judeţe (Alba, Buzău, Dâmboviţa, Constanţa, Covasna, Harghita, Prahova, Galaţi, Vrancea şi Giurgiu) într-o cauză penală privind săvârşirea unor fapte de corupţie în legătură cu susţinerea unor examene universitare/examene de licenţă la o universitate privată din municipiul Braşov.


„În fapt, în urma actelor de urmărire penală a rezultat bănuiala rezonabilă că, în perioada 2023 – 2024, mai mulți studenți ai unității de învățământ superior privat au dat unui profesor, direct sau indirect, diverse sume de bani și bunuri cu scopul promovării examenelor din cursul anului de studiu sau a examenului de licență”, conform informării DGA. 

În cadrul dosarului penal se fac cercetări cu privire la săvârșirea infracțiunilor de luare de mită, dare de mită, trafic de influență și cumpărare de influență.

Citiți monitorulcj.ro și pe Google News
Foto depositphotos.com

CITEȘTE ȘI:

Suspiciuni de corupție la o universitate din Brașov în cazul susținerii unor examene de licență. Anchetatorii au făcut zeci de percheziții.

Ultimele Stiri
abonare newsletter