Opinii

Ideea de Iohannis. La Cluj

S-a întâmplat ceea ce se putea anticipa: după 100 de zile, Klaus Iohannis, cel „super ales”, provoacă mai degrabă nemulțumiri și rezerve decât satisfacții.

Nu-i o surpriză, era previzibil într-o țară în care una-i votul și alta-i politica și interesul. E posibil, așadar, ca, pe nedrept sau poate pe drept, președintele cel nou să fie îngropat, încet și sigur, până la creștet în zgura politicii românești, unul dintre produsele principale ale acestui ultim sfert de veac.

Sună promițător pentru sforarii politicii românești și pentru „hrăpăreții” de profesie care se bat pentru locurile din față, dar s-ar putea ca lucrurile să nu stea chiar așa. Eu cred, chiar în pofida statisticilor, că în noiembrie 2014, în România, a învins o idee nu un candidat. Dintr-un om, fie el din mămăligă sau din oțel, un „sistem” bine pus la punct face ce vrea, cu o idee, care n-are chip, mâini, picioare, gură, nevastă, copii, partid și cont în bancă, e mai greu. Românii nu l-au votat pe Iohannis pentru doctrină, pentru ideile și farmecul lui personale sau ca produs de marketing politic, l-au votat pentru o idee, aceea pe care fiecare a avut-o în minte atunci când a intrat în cabina de vot și pe care nimeni nu i-o poate scoate din cap. Pe un om îl poți compromite și schimba ușor, e adevărat și ideile pot avea o soartă asemănătoare, dar căile de urmat sunt diferite și, cum s-a dovedit, uneori nu țin deloc de „eficiența” politică, de tactici, strategii și bani investiți în „procesul electoral”.  Consider că nici personajul în cauză nu și-a spus ultimul cuvânt și, cu atât mai puțin, n-a pierit nici ideea pe care a reprezentat-o, ca unul dintre câștigurile de cel mai mare preț ale fragilei noastre democrații, și care include, în toate variantele, ceva legat de schimbare. Ceva trebuie să se schimbe în acest angrenaj politic îmbâcsit, gripat, defect, corupt, nefuncțional și unidirecțional.

În Cluj, prin forța unei hotărâri a instanței, vor avea loc alegeri pentru președinția Consiliului Județean. Sunt câteva lucruri de sesizat aici în mod imperativ. Întâi, se dovedește că înfrântul Victor Ponta, deși mima contrariul, n-a înțeles de ce a pierdut alegerile. Atitudinea, apucăturile, strategia politică, declarațiile și deciziile luate arată o „revenire la normal” în ceea ce-l privește, e aproape cel de dinaintea înfrângerii. În fapt, refuză fățiș să organizeze alegeri parțiale (în Cluj și în țară), temporizează, amăgește,  minte cu speranța uitării, recuperării, a întoarcerii trendului în favoarea sa, pentru ca el și partidul  să nu pară că au pierdut.  Așadar, nimic altceva decât o manevră politicianistă, demagogică. În fond, în văzul lumii (așa cum e obișnuit), premierul sfidează democrația (bazată pe alegeri libere), ignoră legea (ce-l obligă, dar nu-l pedepsește) și nesocotește nevoile clujenilor, știut fiind că interimatul rezolvă superficial problemele curente și amână sine die deciziile importante de care comunitatea de oriunde are nevoie.

În al doilea rând, se pare că nici tabăra cealaltă nu înțelege de ce s-au câștigat alegerile. Nimic din semnalele publice nu indică acest lucru și, cu toate că noul mare partid  PNL beneficiază de un context favorabil, există șansa unei ratări de substanță. Politicienii cred, pe drept cuvânt, jurnaliștii sunt familiarizați cu ideea, până și oamenii obișnuiți înțeleg că puterea nu se dă, că nu se cedează de bunăvoie. Înțelepciunea mai zice că politica este „arta posibilului” (adică să credem în minuni), dar tot ea spune că, și în politică, trebuie să știi când să faci un pas înainte sau unul înapoi. Ce-au înțeles politicienii români din aceste lucruri? Cei „bătrâni” au înțeles că, odată intrat, ești condamnat, față de familie, rude, prieteni, partid, lume întreagă și față de tine însuți, să te îmbogățești, să furi, să devii milionar, la vedere sau ascuns, și că acest lucru e singurul care contează. Au înțeles, de asemenea, că pozițiile și privilegiile nu trebuie cedate niciodată și cu niciun preț, că ar fi semn de slăbiciune, frică sau prostie. În fine, au înțeles că e preferabil să te scoată DNA, chiar să te  ridice mascații din pat sau din restaurant, ba chiar să faci „un pic de pușcărie”, decât să pleci singur, să te retragi sau să faci un pas înapoi. Cei „tineri” suferă de boala proastelor modele, ei riscă să eșueze (și o fac) din lipsă de orizont, proiecte și aspirații înalte, din vanitate și lăcomie, încercând doar să-și întreacă „modelele” și să le bată conturile. 

Am mai spus asta, inclusiv la nivelul politicii locale, este cultivat mitul „copacului la umbra căruia nu crește niciun fir de iarbă”, ce se reflectă în lipsa unui bazin al cadrelor de perspectivă, creditabile și valoroase, care să ia locul primului eșalon. Eu nu am văzut în partidele existente o politică de deschidere, de creștere și de promovare conștientă a unei pături noi, eventual diferite, de politicieni care să-i înlocuiască pe cei uzați, compromiși, retrași sau arestați. Nu intrăm în detalii (eventual compromițătoare), dar la Cluj, în acest moment, din câte văd eu, nu se conturează o candidatură, măcar rezonabilă, pentru conducerea Consiliului Județean. Asta nu înseamnă că ducem lipsă de candidați.

Iar aici la Cluj, în această cetate demnă a societății civile românești, cu „ideea de Iohannis” cum a rămas?

Viorel Nistor este lect. univ. dr. la Facultatea de Ştiinţe Politice, Administrative şi ale Comunicării din UBB, Departamentul Jurnalism. Viorel Nistor are peste 20 de ani de experienţă în presă şi predă jurnalismul de 10 ani. A scris la revista NU, Ziua, Ziarul de Cluj şi Clujeanul.