Politică

Declarații provocatoare ale unui oficial ungur: „Fără Cluj nu există națiune maghiară”

Fără Cluj nu există istorie maghiară, nu există naţiune maghiară, iar dezvoltarea oraşului se datorează unităţii maghiarilor, a subliniat, duminică, Árpád János Potápi, secretar de stat în cadrul Cancelariei prim-ministrului ungar, Viktor Orban.

Árpád János Potápi, secretar de stat în cadrul Cancelariei Prim-ministrului ungar Viktor Orban, a participat la inaugurarea Casei Herepei, situată lângă Biserica Reformată din strada Kogălniceanu. Foto: Facebook Potápi Árpád János Árpád János Potápi, secretar de stat în cadrul Cancelariei Prim-ministrului ungar Viktor Orban, a participat la inaugurarea Casei Herepei, situată lângă Biserica Reformată din strada Kogălniceanu. Foto: Facebook Potápi Árpád János

 

Politicianul a participat la inaugurarea Casei Herepei, casa parohială veche situată lângă Biserica Reformată din strada Kogălniceanu, renovată cu sprijinul Guvernului ungar, potrivit Hirado.hu.


Înaintea acestui eveniment, a avut loc o slujbă religioasă care a deschis cea de-a 14-a ediţie a Zilelor Culturale Maghiare din Cluj. 

„Dacă se realizează unitatea şi solidaritatea, suntem capabili de miracole”, a spus secretarul de stat, care a făcut referire la renovarea exemplară a clădirii medievale. 


În opinia sa, orice persoană care nu a mai vizitat Cluj-Napoca din perioada anilor 1980-1990 ar fi surprinsă să vadă progresele înregistrate, doar că acestea „nu se fac de la sine”. 

„Pentru această evoluţie a fost nevoie ca şi noi, maghiarii, să ne unim, să întărim sentimentul şi experienţa apartenenţei naţionale”, a afirmat politicianul de la Budapesta.


Numele oraşului Cluj-Napoca nu se poate separa de personalităţile istorice maghiare şi de maghiari, a explicat Árpád János Potápi, secretar de stat responsabil pentru politici naţionale în cadrul Cancelariei Prim-ministrului ungar.

„Prin aceasta nu afirmăm că doar maghiarilor le aparţine oraşul. În ultimele secole, decenii şi chiar şi astăzi, Cluj-Napoca a aparţinut întotdeauna oamenilor care au trăit şi trăiesc în acest oraş şi care au contribuit la dezvoltarea acestui oraş cu munca, sârguinţa şi talentul lor”, a subliniat secretarul de stat.


Acesta a subliniat că, după construirea şi dezvoltarea bisericilor, şcolilor, grădiniţelor şi a universităţii, dezvoltarea comunităţii maghiare a mai atins o etapă importantă: Casa Herepei va deveni locul tinerilor, adică a Asociaţiei Creştine a Tinerilor din Transilvania (IKE).

Episcopul Béla Kató al Eparhiei Reformate de Ardeal a subliniat că Biserica nu a renovat Casa Herepei doar de dragul de a proteja monumentul, ci pentru a-l oferi tinerilor. „Fie ca acest loc să fie o plămădeală pentru viitor”, a spus înaltul prelat.


În ce priveşte Zilele Culturale Maghiare din Cluj, acesta a subliniat importanţa întâlnirii dintre oameni şi a amintit că seria de evenimente începe în fiecare an înt-unul dintre bisericile istorice maghiare cu câte o slujbă de mulţumire, ocazie cu care se deschide un nou spaţiu comunitar.

Odată cu Casa Herepei se finalizează reconstrucţia zonei de aproape un kilometru pătrat a Bisericii Reformate din strada Kogălniceanu, „cel mai sfânt spaţiu” al bisericii. 

„Biserica, cele două şcoli, grădiniţa şi această casă ilustrează perfect ceea ce este necesar în viitor pentru menţinerea comunităţii maghiare din Cluj-Napoca”, a declarat Béla Kató, care a făcut referire la şcolile din apropiere.

În cadrul ceremoniei a fost amplasată şi o capsulă a timpului, iar după tăierea panglicii, episcopul Béla Kató a binecuvântat imobilul bisericii, care a fost renovat în decurs de doi ani.

Citiți monitorulcj.ro și pe Google News

CITEȘTE ȘI:

Carne, lapte, ouă, fructe, pește. „Mulțumim de masă”, Ungaria, Polonia și Bulgaria!

Nouă turiști din Ungaria s-au pierdut în cea periculoasă râpă din Munții Rodnei. 15 ore a durat operațiunea de salvare. VIDEO

Percheziții la infractori care traficau droguri pe ruta Olanda-Austria-Ungaria-România. Vindeau prafuri și în Cluj. VIDEO