Politică

Guvernul a adoptat OUG privind organizarea simultană a alegerilor europarlamentare și locale

Guvernul a adoptat OUG privind organizarea simultană a alegerilor europarlamentare și locale

Guvernul a adoptat OUG privind organizarea simultană a alegerilor europarlamentare și locale . Sursă foto: Depositphotos.com Guvernul a adoptat OUG privind organizarea simultană a alegerilor europarlamentare și locale . Sursă foto: Depositphotos.com

 

 


Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Mihai Constantin, a anunţat că în şedinţa extraordinară de vineri a Executivului a fost adoptată ordonanţa de urgenţă care declanşează procesul de organizare simultană a alegerilor locale şi pentru Parlamentul European, în data de 9 iunie.

„Perioada electorală pentru alegerile din data de 9 iunie va începe la data de 12 martie 2024 şi se va încheia în termen de trei zile de la publicarea rezultatului alegerilor în Monitorul Oficial”, a declarat el, în cadrul unei conferinţe de presă la Palatul Victoria, scrie Agerpres.ro

Preşedintele Autorităţii Electorale Permanente, Toni Greblă, a precizat că AEP a fost coautor, alături de Ministerul Afacerilor Interne şi Ministerul Afacerilor Externe, la elaborarea proiectului de OUG.

"Dacă cele două tipuri de alegeri, europarlamentarele şi locale, ar fi fost organizate separat, tot am fi avut nevoie de un act normativ, de o ordonanţă de urgenţă, deoarece între timp au intervenit modificări tehnice care făceau necesară reglementarea acelor domenii. Una din modificări priveşte organizarea votului în străinătate. S-a renunţat la ideea acelor liste suplimentare care erau consemnate cu pixul şi semnătura celor care votau. Acum folosim Sistemul informatic de monitorizare a prezenţei la vot", a spus Toni Greblă.


Citiți monitorulcj.ro și pe Google News 
Foto: Depositphotos.com

CITEȘTE ȘI:

Alegeri europarlamentare 2024. Când merg românii la vot pentru a-și alege reprezentanții la Bruxelles

Ultimele Stiri
abonare newsletter