Politică

Viorel Băltărețu a demisionat din funcția de președinte al filialei USR Cluj-Napoca. „Lupt în continuare pentru ceea ce contează pentru clujeni”.

Liderul USR Cluj-Napoca Viorel Băltărețu și-a anunțat demisia din funcția de președinte al filialei locale în urma rezultatelor înregistrate la alegerile de duminică.

Viorel Băltărețu, demisia din poziția de președinte al filialei locale USR Cluj-Napoca|Foto: Viorel Băltărețu Facebook.com Viorel Băltărețu, demisia din poziția de președinte al filialei locale USR Cluj-Napoca|Foto: Viorel Băltărețu Facebook.com

 

 


Emil Boc a câștigat detașat al șaselea mandat de primar al municipiului Cluj-Napoca, iar contracandidații săi nu au avut prea multe șanse. Astfel, Viorel Băltărețu (Alianța Dreapta Unită – USR+PMP+Forța Dreptei) s-a plasat abia pe locul patru, cu 5,84% (7.123) voturi. 

În acest context, Băltărețu și-a anunțat demisia din poziția de președinte al filialei locale USR Cluj-Napoca. 


CITEȘTE ȘI: 
Cătălin Drulă demisionează din funcția de președinte al USR: „Avem rezultate sub aşteptările pe care le-am avut noi. Îmi asum.”

De altfel, luni, liderul USR Cătălin Drulă a anunțat că demisionează din funcția de președinte al USR.

Băltărețu: „Îmi dau demisia din poziția de Președinte al Filialei locale USR Cluj-Napoca”

Viorel Băltărețu a anunțat că demisionează din poziția de președinte al filialei USR Cluj-Napoca, însă munca s-a va continua. În plus, echipa USR își va continua munca în Consiliul Local, arată acesta. 


„Dragi clujeni, alegerile s-au încheiat, dar munca mea continuă. 

Rezultatul alegerilor la Primărie nu a fost unul bun și mi-l asum în întregime. Am făcut o campanie corectă, o campanie concentrată pe soluții. Mai am de învățat, fără îndoială. E o lecție dură, din care voi învăța. Ca atare, îmi dau demisia din poziția de Președinte al Filialei locale USR Cluj-Napoca.


Pe de altă parte, mă bucur că eforturile tuturor celor implicați în campanie au dat roade bune în Consiliul Local Cluj-Napoca. USR a obținut rezultate mai bune decât în mandatul anterior. Colegii noștri vor continua să muncească la fel ca până acum. Oamenii ăștia buni au reușit, din opoziție, să propună proiecte cerute de clujeni, unele fiind deja demarate. Am mare încredere că vor avea rezultate bune și de aici înainte. Îi voi ajuta cu tot ce pot, ca până acum. Vom face echipă bună pentru Cluj.

În ce privește activitatea mea de parlamentar, continui mandatul și rămân concentrat pe marile proiecte ale Clujului. Rămân onest și incoruptibil. Lupt în continuare pentru ce contează pentru clujeni. Am muncit mult în acești patru ani să conving autoritățile să miște din loc proiecte trase pe linie moartă sau care se mișcau cu încetineala exasperantă  a birocrației românești. Asta continui să fac. Și vă țin la curent, ca până acum.


Vă mulțumesc tuturor celor care ne-ați votat! Mulțumesc echipei USR Cluj pentru tot efortul din ultimele luni. Lupta anti-sistem nu e ușoară, dar e mai necesară ca oricând. 

Îmi păstrez încrederea în muncă și onestitate. Continui să fiu acolo unde e mai mare nevoie”, a notat Viorel Băltărețu pe pagina sa de socializare. 

Emil Boc a obținut un nou mandat de primar în municipiul Cluj-Napoca, iar rezultatele parțiale arată după cum urmează:

Emil Boc (PNL) – 42,53% (51.860)
Sabin Sărmaș (independent) -29,37% (35.811)
Olah Emese (UDMR) – 9,44% (11.515)
Viorel Băltărețu (ADU) – 5,84% (7.123)

Citiți monitorulcj.ro și pe Google News

CITEȘTE ȘI:

Cătălin Drulă demisionează din funcția de președinte al USR: „Avem rezultate sub aşteptările pe care le-am avut noi. Îmi asum.”

Emil Boc după ce a câștigat al 6-lea mandat de primar al Clujului: „Vreau să vă asigur că vocea dumneavoastră a fost ascultată și auzită”

Ultimele Stiri
abonare newsletter