Politică

Liberalii clujeni, susținere totală pentru Nicolae Ciucă la alegerile prezidențiale. „Este liderul de care are nevoie România în acest moment”.

Biroul Politic Județean al PNL Cluj a votat, vineri, în unanimitate, susținerea lui Nicolae Ciucă la alegerile prezidențiale.

PNL Cluj, susținere totală pentru Nicolae Ciucă la alegerile prezidențiale|Foto: Nicolae Ionel Ciucă-Facebook.com PNL Cluj, susținere totală pentru Nicolae Ciucă la alegerile prezidențiale|Foto: Nicolae Ionel Ciucă-Facebook.com

 

 


PNL Cluj a votat, vineri, cu unanimitate de voturi, susținerea candidaturii liderului PNL Nicolae Ciucă pentru alegerile prezidențiale din toamnă. 

PNL Cluj, susținere pentru Nicolae Ciucă la alegerile prezidențiale 

După cum arată liberalii clujeni, Nicolae Ciucă are pregătirea și experiența necesare pentru a ocupa cea mai înaltă funcție în stat, fiind liderul de care România are nevoie în prezent.


„Președintele Ciucă este liderul de care are nevoie România în acest moment. Nicolae Ciucă este cel mai bun candidat pe care îl are Romania, fără doar și poate.

Nicolae Ciucă are pregătirea și experiența necesară pentru a conduce țara noastră, este o persoană echilibrată, un creștin autentic și un patriot adevărat. Cu Nicolae Ciucă în fruntea României țară noastră va fi mai sigură și mai unită”, potrivit PNL Cluj. 


Vot pentru o Românie stabilă, fără PSD la putere

Mai mult, după cum arată PNL Cluj, votul acordat astăzi pentru liderul liberal Nicolae Ciucă reprezintă un vot pentru „o Românie stabilă, fără PSD la putere”.

„Ne aliniem în spatele candidatului PNL și îl vom susține în această bătălie electorală. Ne dorim o Românie stabilă, echilibrată, fără PSD la putere.


PNL este unit în jurul candidatului său, PNL Cluj oferă susținerea totală”, notează liberalii clujeni. 

De altfel, în urma ședinței Biroului Județean al PNL Cluj, liberalii clujeni au aprobat, vineri, lista candidaților la Senat și Camera Deputaților pentru alegerile parlamentare. Alegerile prezidențiale se vor desfășura în 24 noiembrie și 8 decembrie, iar alegerile parlamentare vor fi organizate în data de 1 decembrie, de Ziua Națională a României. 


Citiți monitorulcj.ro și pe Google News

CITEȘTE ȘI:

PNL Cluj și-a desemnat candidații pentru alegerile parlamentare. Daniel Buda: „Această echipă de parlamentari va şti să facă ceea ce trebuie pentru Cluj şi pentru ţară”.

Ultimele Stiri
abonare newsletter