Politică

Remus Lăpușan, candidat PSD la Camera Deputaților: „Voi susține doar politicile publice care răspund nevoilor reale ale oamenilor”(P)

„Cred că fiecare cetățean merită să fie ascultat și să aibă parte de echitate; eu personal, voi susține de fiecare dată doar politicile publice care răspund nevoilor reale ale oamenilor”, spune Remus Lăpușan, candidat PSD la Camera Deputaților.

Remus Lăpușan, candidat PSD la Camera Deputaților: „Voi susține doar politicile publice care răspund nevoilor reale ale oamenilor” Remus Lăpușan, candidat PSD la Camera Deputaților: „Voi susține doar politicile publice care răspund nevoilor reale ale oamenilor”

 

 


Remus Lăpușan, candidat PSD la Camera Deputaților: „Cred că fiecare cetățean merită să fie ascultat și să aibă parte de echitate; eu personal, voi susține de fiecare dată doar politicile publice care răspund nevoilor reale ale oamenilor”.

Domnule Lăpușan, sunteți candidat pentru Camera Deputaților din partea PSD. În prezent, sunteți consilier județean, tot din partea PSD. Credeți că sunteți pregătit să treceți la politica mare, cum s-ar zice?


Nu cred că există politică mare și politică mică, există doar persoane care au primit din partea celorlalți un mandat de reprezentare. Asta înseamnă că membrii comunității au încredere în persoana respectivă că va lupta pentru interesele lor. Eu am primit deja un vot de încredere din partea clujenilor, pentru care le mulțumesc. Acum îmi doresc doar să le pot reprezenta interesele la nivel înalt; din Parlament putem obține mult mai multe finanțări pentru Cluj și putem susține cu precădere proiectele care răspund cel mai bine nevoilor și intereselor comunității noastre.

Și care ar fi aceste interese ale clujenilor pe care vă propuneți să le reprezentați, domnule Lăpușan?


Păi în primul rând eu cred că este extrem de important să ne concentrăm asupra creșterii calității vieții fiecărui cetățean. Noi, cei de la PSD, prin programul nostru de guvernare, venim cu măsuri concrete prin care vom face acest lucru. Știm ce trebuie să facem, și avem și oamenii potriviți pentru a implementa aceste politici publice. Ca și principiu general, suntem singura forță politică ce a făcut un crez din a nu lăsa pe nimeni în urmă. Nu poți avea o țară bogată cu oameni săraci! 

Concret, pornim de la ideea că esența creșterii sustenabile a nivelului de trai este dezvoltarea durabilă a comunităților locale, care pornește în primul rând de la susținerea producătorilor locali. Trebuie să îi ajutăm, de la nivel central, să aibă o piață de desfacere la nivel local, național și chiar internațional. De asemenea, trebuie să avem programe care pot fi accesate pentru a înființa unități regionale de procesare a materiei prime. Este o problemă reală în județul Cluj, știu asta pentru că am vorbit cu foarte mulți producători locali de la noi, și trebuie să facem mai mult în această direcție!


Apoi, noi, cei de la PSD, avem un plan coerent prin care ne vom preocupa mai intens de sănătatea publică. Am fost în foarte multe comunități rurale clujene și am văzut că asistența sanitară este deficitară. De la nivel central, vrem să înființăm centre medicale în mediul rural și în urbanul mic. Chiar dacă, să zicem, că există medici de familie în majoritatea comunelor, aceștia acoperă doar medicina primară. Nu avem medici specialiști, nu avem laboratoare de analize (sau măcar puncte de colectare a probelor), nu avem farmacii suficiente. Pentru comunitățile izolate, vrem să finanțăm înființarea unor farmacii mobile. 

Acestea sunt doar câteva dintre planurile pe care dorim să le implementăm pentru a îmbunătăți calitatea vieții oamenilor și a crește nivelul de trai. Vă asigur că venim cu soluții concrete, aplicate, pentru că noi discutăm dintotdeauna cu oamenii și știm exact care sunt problemele cu care se confruntă. 


Ce credeți că vă deosebește de alți candidați de la alte partide care vor și ei să reprezinte județul Cluj în Parlamentul României?

Pe parcursul carierei mele profesionale, am acumulat experiențe relevante și am dobândit abilități pe care le consider esențiale pentru a aduce plus valoare echipei care va reprezenta județul Cluj în Parlamentul României, printre care amintesc ascultarea activă, arta consensului și a negocierii, atitudinea proactivă sau managementul conflictelor. Am fost manager al unor instituții publice, dar și al unor instituții private, drept urmare înțeleg mecanismele după care funcționează ambele sectoare. 

Mai mult, am reprezentat cu succes compania pentru care lucrez de peste 20 de ani în relație cu parteneri din piața de profil sau instituții publice, ceea ce m-a ajutat să înțeleg mai ales că succesul nu este un rezultat individual, ci întotdeauna muncă de echipă. 

Din activitatea politică, am învățat că fiecare cetățean merită să fie ascultat și să aibă parte de echitate, iar eu îmi voi dedica toată priceperea pentru a transforma această viziune în realitate. Voi investi toată experiența acumulată în a mă asigura că politicile publice sunt adoptate în deplină concordanță cu nevoile reale ale oamenilor, după consultări temeinice cu toți factorii interesați. 

Publicat la comanda PSD Cluj. CMF: 11240017

Citiți monitorulcj.ro și pe Google News

CITEȘTE ȘI:

Remus Lăpușan, candidat PSD la Camera Deputaților: Guvernarea PSD a promis și livrează! Drumul Expres Tureni - A3 va fi gata în patru luni

Ultimele Stiri
abonare newsletter