Politică
Proiectul privind Roșia Montană, respins de senatori și trimis Parchetului General
Senatorii au respins marți, cu 119 voturi pentru, 3 împotrivă și 6 abțineri, proiectul de lege privind unele măsuri aferente exploatării minereurilor auro-argentifere din perimetrul Roșia Montană și stimularea și facilitarea dezvoltării activităților miniere în România, iar raportul Comisiei speciale a fost deja trimis Parchetului General.
Proiecetul privind Roșia Montană, respins de senatori și trimis Parchetului GeneralSecretarul de stat Gheorghe Hogea a subliniat în plen că Guvernul susține punctul de vedere adoptat de Comisia parlamentară specială, care a respins, pe 11 noiembrie, proiectul în forma venită de la Guvern, informează Agerpres.
Concluziile Comisiei speciale au fost prezentate de președintele acesteia, Darius Vâlcov, conform căruia proiectul nu acoperă în mod satisfăcător toate cerințele complexe privind cadrul desfășurării activității de exploatare a resurselor minerale în România și, în consecință, el propune respingerea acestuia, considerând totodată ca fiind necesară analizarea unor scenarii alternative de stabilire a redevențelor și a participației statului în cazul exploatărilor miniere, având în vedere exemplul altor state.
Pentru respingerea proiectului s-au exprimat în plen reprezentanții tuturor grupurilor parlamentare, cu excepția PDL.
Senatorul PDL Nicolae Vlad Popa a afirmat că în tot proiectul nu există nicio garanție, niciun control asupra cantității și conținutului zăcământului.
''Acea licență este nulă de drept, dvs. o țineți în viață. Nu s-a făcut o licitație, ea este nulă de drept. (...) Sunt cheltuieli și daune, să plătească dl Ponta daunele", a spus Popa.
"Aceste lucruri vor fi lămurite la Parchet", a completat președintele Senatului, Crin Antonescu.
Liderul senatorilor PP-DD, Haralambie Vochițoiu, a dorit să explice că acest grup a votat pentru respingerea proiectului pentru că "este unul prost întocmit".
"Proiectul minier este valabil și este susținut de toți specialiștii și alta e proiectul legislativ care a fost prost întocmit. Tovarăși, lucrurile nu sunt rezolvate astăzi. Va trebui ca foarte curând să dăm drumul la mineritul din România", a susținut Vochițoiu.
Liderul senatorilor PSD, Ilie Sârbu, a anunțat că toți cei implicați și care și-au dat semnăturile în acest dosar nu vor avea sărbători liniștite, pentru că raportul Comisiei parlamentare a fost trimis deja la Parchetul General.
Anunțul acestuia a venit după o serie de dezvăluiri făcute de la microfon de social-democrata Gabriela Firea, membră a Comisiei speciale, care a afirmat că românii trebuie să afle că momentul în care s-a acordat licența de exploatare pentru acest proiect este anul 1998, iar cel care a făcut acest lucru este Radu Berceanu, ministru al industriilor în acea perioadă.
Tot în 1998, a adăugat Gabriela Firea, tot printr-o semnătură a lui Radu Berceanu, s-a transferat licența cu titlu gratuit de la acționarul minoritar român la acționarul majoritar străin și, totodată, participația statului, acțiunile, au fost diluate de la 33% la 19%.
"Vine vremea, și după șase ani, și după opt ani. Trece timpul, trece, dar nu trec și dosarele penale. Măcar această satisfacție să o avem, noi, parlamentarii, că am făcut lumină într-un caz. Nu mă refer la persoane, nu știu care e vinovăția unuia sau a altuia, dar Parchetul, când are în față un document atât de important, de la Parlamentul României, nu de la o Cameră, nu cred că își va permite să se joace. (...) Cei care au fost implicați părerea mea e că nu vor avea sărbători liniștite'', a afirmat Ilie Sârbu.