Politică

PMP are ca obiectiv obţinerea a peste 10% la alegerile europarlamentare

PMP are ca obiectiv să obţină la alegerile europarlamentare peste 10% şi să devină astfel liderul opoziţiei, a anunţat , sâmbătă, deputatul Eugen Tomac, liderul partidului.

Eugen Tomac, a declarat în deschiderea Colegiu Naţional al partidului că formaţiunea trebuie să obţină la alegerile europarlamentare peste 10% pentru a putea discuta despre promovarea unui candidat la alegerile prezidenţiale de anul viitor, informează Mediafax.

El a susţinut că PMP s-a mobilizat pentru a se poziţiona împotriva USL printr-o serie de manifestări recente faţă de modificările aduse în Parlament la Codul Penal.


"Ultimele evenimente care au avut loc în ţară, în mod special în Parlamentul României ne obligă să fim la fel de hotărâţi, la fel de atenţi în a lupta pentru apărarea statului de drept, pentru consolidarea instituţiilor statului român şi pentru a continua linia politică promovată de preşedintele Traian Băsescu", a afirmat Tomac.

El a precizat că în câteva luni, de când au fost depuse actele pentru înregistrarea partidului, ar mai fi fost întregistraţi circa 15 mii de noi membri.


"Trebuie să luptăm anul viitor pentru a opri USL să nu introducă taxa pentru carburanţi, pentru că e o decizie abuzivă. Trebuie să continuăm acest procest de consolidare a partidului nostru (...) Este foarte important să vorbim despre mecanismele interne în ceea ce priveşte desemnarea candidaţilor pentru europarlamentare, iar dacă la europarlamentare vom avea un scor, aşa cum ne propunem, cu două cifre, în mod cert PMP va putea discuta şi cu celelalte forţe politice despre un candidat pe care să-l promovăm noi pentru alegerile prezidenţiale", a mai afirmat Tomac.

Liderul PMP a susţinut că formaţiunea pe care o conduce va propune un "pact pentru reformarea clasei politice".


La deschiderea lucrărilor Colegiului Naţional al PMP au mai luat parte consilierul prezidenţial Cristian Diaconescu şi fostul ministru Teodor Baconschi.

Ultimele Stiri
abonare newsletter