Politică

Iohannis: Am un sprijin foarte larg din partea Angelei Merkel. Scrisoarea pe care candidatul ACL a primit-o de la cancelarul Germaniei

Candidatul ACL la prezidenţiale, Klaus Iohannis, a declarat, joi, că are "un sprijin foarte larg" din partea cancelarului Germaniei, Angela Merkel, precizând că a primit şi o scrisoare de susţinere din partea acesteia, în 28 octombrie, dar nu a vrut să o facă publică până acum.

Iohannis a declarat că nu a existat un plan ca Angela Merkel să vină în România şi a respins ideea că aceasta şi-ar fi anulat vizita, relatează Mediafax.

„Probabil a fost dorinţa unui jurnalist de a veni cu o chestiune senzaţională. Nu am considerat că este cazul să epatăm în această zonă”, a adăugat el.


Întrebat dacă este susţinut, totuşi, de cancelarul german, Iohannis a declarat: „Categoric că mă susţine, mi-a şi scris această chestiune, că mă susţine”.

Scrisoarea Angelei Merkel

"Stimate domnule Johannis,


Am aflat cu bucurie de candidatura dumneavoastră la alegerile prezidenţiale din România, pe 2 noiembrie. Cetăţenii români regăsesc în dumnevoastră o serie de virtuţi, care în Europa sunt apreciate în mod deosebit. În calitate de primar al Sibiului aţi dovedit competenţe administrative şi un spirit european autentic. Prin aderarea PNL la Partidul Popular European şi prin asocierea cu PDL veţi construi o forţă puternică a clasei mijlocii. Vă doresc multă determinare şi multă energie şi sper să aveţi succes şi dumneavoastră şi Alianţa Creştin-Liberală.

Cu multă prietenie,


Angela Merkel", a scris cancelarul german în scrisoarea trimisă pe adresa sediului PNL şi purtând antetul partidului său, CDU.

Ultimele Stiri
abonare newsletter