Politică
Fost preşedinte de CJ: Centrul de Deşeuri nu se va finaliza niciodată. Solicit demiterea echipei de implementare a proiectului CMID
Senatorul şi fostul preşedinte de Consiliu Judeţean Cluj, Marius Nicoară, spune că nefinalizarea Centrului de Management Integrat al Deșeurilor (CMID) este una dintre cele mai grave probleme și crize ale județului Cluj după anul 1989 şi că din punctul lui de vedere nu există nicio perspectivă de finalizare a lucrărilor.
Nicoară afirmă că în momentul opririi lucrărilor la CMID, conform raportului dirigintelui de șantier SC Tahal Consulting Engineers LTD, decontările erau efectuate în proporție de 81%, în timp ce lucrările executate erau efectuate în proporție de doar 65%.
“Din acest procent de 65% al lucrărilor executate, o parte trebuie să fie demolate, în timp ce altă parte se află în fază de degradare deoarece nu au fost luate măsuri de conservare. Astfel, orice constructor care ar licita lucrările nu ar putea realiza cu suma rămasă finalizarea centrului. Cu suma de 19% rămasă și cu aproximativ 50% lucrări executate, finalizarea acestui proiect este imposibilă. Lucrările de construcții executate în cadrul proiectului în perioada 2012 - 2014 au fost expertizate şi s-a constatat că sunt necorespunzătoare și neconforme. Din relatările presei aflu că activitatea echipei de proiect a fost cel puțin superficială. De exemplu, s-a scris că managerul de proiect, Mariana Rațiu a participat la doar 10% din ședințele proiectului, iar Claudiu Salanță, arhitectul șef al județului, în calitate de responsabil tehnic al CMID nu a participat la nicio ședință. Faptul că întreaga echipă a proiectului a primit 235.000 euro, în condițiile unui proiect prost gestionat, este totuși o realitate”, a declarat Marius Nicoară.
Senatorul clujean mai afirmă că managementul proiectului s-a dovedit a fi total necorespunzător, ineficient deoarece “a ascuns, cu bună știință, pe o durată de peste 3 ani, situația dezastruoasă în implementarea acestui proiect la care nu s-au realizat indicatorii cantitativi şi calitativi. Mai mult, nu a raportat în mod operativ şi real despre neconformitățile, lipsurile, întârzierile şi nerealizările constatate și nu a luat măsurile legale necesare pentru realizarea proiectului”.
„Efectuarea necorespunzătoare a lucrărilor si a serviciilor a dus la rezilierea contractului de execuție a CMID începând cu luna noiembrie 2014, pentru lucrări neconforme, inutilizabile, dar cu irosirea fondurilor europene şi a fondurilor publice naționale plătite în cadrul acestui proiect. Din păcate, am convingerea că proiectul CMID din județul Cluj nu se va putea finaliza şi da în exploatare niciodată. Solicit public demiterea întregii echipe responsabile cu gestionarea proiectului CMID. Solicit Consiliului Județean Cluj stabilirea unui comitet de criză în ceea ce privește proiectul CMID, care să determine măsurile necesare, pe termen scurt și mediu, precum și un grafic realist de finalizare a lucrărilor. De asemenea, doresc să fie prezentate public eforturile financiare suplimentare care vor trebui asigurate de Consiliul Județean din banii contribuabililor, pentru ducerea la finalizare a acestui proiect, din păcate, din punctul meu de vedere, o finalizare improbabilă”, a mai precizat Nicoară.