Politică

Război al nervilor între Cristina Guseth și Steluța Cătăniciu. Deputatul clujean și-a anunțat demisia

Propunerea pentru ministerul Justiţiei, Cristina Guseth, a afirmat, azi, la audierile din comisiile reunite, în legătură cu faptul că nu are studii juridice, că în Europa nu toţi miniştrii Justiţiei sunt absolvenţi de Drept. Ea a fost pusă în dificultate de întrebările Comisiei, dar în ciuda prestaţiei sale, a primit aviz favorabil. Din cauza celor întâmplate luni în Parlament, deputatul clujean Steluţa Cătăniciu (ALDE), a anunţat că demisionează din Comisia Juridică.

"Nominalizarea este o onoare şi o încununare a muncii de până acum. Am demarat proiecte menite să sprijine justiţia în România din 1997. România are două mari probleme: achiziţiile publice şi evaziunea fiscală. Am derulat 16 seminarii în ţară. Am întâlnit aproape 1000 de magistraţi din cei aproximativ 6000, lucru care m-a ajutat ca să cunosc subiectul", a spus Guseth, potrivit evz.ro.

"Această problemă poate fi depăşită pentru că în momentul de faţă, sistemul juridic nu se mai află în 2004. În Europa nu toţi miniştrii sunt absolvenţi de Drept, în Marea Britanie un jurnalist, în Franţa este un economist, în Suedia un chimist", a spus Guseth, în legătură cu faptul că nu este absolventă de studii juridice.


"De când este rolul ministerului Justiţiei să studieze un dosar. Dvs sugeraţi că sunt o marionetă. Pe ce vă bazaţi? Este jignitor. Nu sunt trasă cu aţa", i-a răspuns Guseth senatoarei Jipa, după ce a fost întrebată cu ce începe atunci când studiază un dosar penal.

Întrebată care sunt obiectivele sale, Guseth a răspuns: "imbunatatirea managementului (sistemului juridic - n.r.) Operationalizarea agentiei bunurilor disponibilizate care va duce la recuperea prejudiciului rezultat din infractiuni. Un alt obiectiv: selectia magistratilor, care sa fie facuta transparent, meritocratic. Sa contribui la consolidarea rolului ICCJ in ceea ce priveste modificarea jurisprudentei. Sa cresc implicarea societatii civile. Imi propun sa imbunatatesc capacitaea instantelor si parchetelor. Sa adun bani europeni cu care sa reusesc sa imi ating obiectivele enuntate mai sus. Sunt preluate din strategia 2015-2020".


Steluţa Cătăniciu i-a reproşat Cristinei Guseth că nu îşi notează întrebările, spunând că "probabil a crezut că va veni aici şi vor exista întrebări servite". Ea a întrebat-o pe Guseth:" care sunt instituţiile publice la care vă referiţi în procedura de întărire a imunităţilor. Ce înţelegi prin sistemul de imunităţi şi care este procedura, pas cu pas?"

"Este important într-un stat democratic ca preşedintele să aibă imunităţi pe perioada mandatului", a răspuns Guseth, pusă în dificultate.


La insistenţele Steluţei Cătăniciu, Guseth a răspuns: "în faţa legii toţi ar trebui să fie egali, iar politicienii din funcţii alese ar trebui să aibă imunitate doar pentru declaraţii politice".

"Dvs credeţi că aveţi dreptul moral să ne vorbiţi de criză de încredere la modul în care vă prezentaţi în comisie?", a spus Cătăniciu.


"Sistemul juridic l-am regăsit în raportul CSM. Este în discuţie. Dl. Nicolicea, eu am spus că nu sunt jurist", a mai spus Guseth, după ce i s-a pus o întrebare privind ce presupune sistemul juridic.

După ce s-a terminat runda de întrebări, senatorul PSD Şerban Nicolae i-a spus că are şansa să se retragă. El a fost aplaudat de parlamentari.

Ultimele Stiri
abonare newsletter