Politică

Liberalii clujeni cer încetarea mandatului de consilier al lui Mihai Seplecan

Liberalii clujeni îi cer prefectului județului Cluj Gheorghe Vușcan să aplice legea în ceea ce privește încetarea mandatului de consilier județean al lui Mihai Seplecan odată cu excluderea sa definitivă din PNL.

“Am primit ieri toate actele de la PNL Cluj privind excluderea lui Mihai Seplecan din partid, inclusiv decizia Comisiei de Arbitraj la nivel național. Excluderea din partid atrage după sine încetarea mandatului”, a spus prefectul Gheorghe Vușcan.  

Potrivit legii, Mihai Seplecan ar putea rămâne fără mandatul de consilier în cel mult 30 de zile. El ar putea însă contesta această decizie a prefectului. Consilierul județean Mihai Seplecan nu a putut fi contactat pentru a exprima un punct de vedere.


„Mihai Seplecan este exclus definitv, nu este vorba de o solicitare adresată prefectului pentru încetarea mandatului. I-am comunicat să ia măsuri conform legii. În maxim 30 de zile ar trebui să i se retragă mandatul”, a declarat Marius Nicoară, copreședinte PNL Cluj.

Mihai Seplecan a fost exclus din partid în luna octombrie a anului trecut în urma unei decizii a Biroului Politic Judeţean (BPJ). Seplecan a contestat această decizie în forurile de conducere a partidului, dar aceasta a rămas definitivă.


Un pesedist îi va lua locul lui Seplecan

Dacă Mihai Seplecan va pleca din Consiliul Județean, locul său va fi luat de un social democrat. Potrivit legii, următorul pe lista USL - sub sigla căreia au intrat liberalii și pesediștii în CJ Cluj- este Mihai Șandru, de la Câmpia Turzii. Rămâne însă de văzut dacă vom asista la un circ asemănător cu cel din 2014, când liberalii au refuzat de mai multe ori numirea lui Cristian Matei în funcția de consilier. Concret, conform înțelegerii USL din 2012, în cazul în care unul dintre consilierii județeni aleși pe listele Alianței își dă demisia sau i se suspendă postul, locul lui este ocupat de următorul candidat aflat pe listă. După demisia lui Rareș Pop (PNL), următorul pe lista USL era atunci Cristian Matei (PSD), directorul Companiei de Apă Arieșul Turda.

Atunci, cu toate că a apelat la un executor judecătoresc pentru a obliga conducerea PNL Cluj să semneze numirea în Consiliul Judeţean Cluj a următorului candidat aflat pe lista USL, PSD Cluj nu a reuşit în mai multe ședințe să îi convingă pe liberali să semneze acest document.


Mazilit de colegi

Pe 20 septembrie anul trecut, senatorul Marius Nicoară, copreşedinte al PNL Cluj, îl acuza pe colegul său de partid Mihai Seplecan de faptul că, în calitate de preşedinte al CJ Cluj, blochează proiectele judeţului şi că a încălcat statutul PNL.

Criticile lui Marius Nicoară veneau după ce, pe 11 septembrie, senatorul Alin Tişe, vicepreşedinte al PNL, a cerut demisia "de urgenţă" din funcţie a aceluiaşi preşedinte al CJ Cluj, Mihai Seplecan (PNL).


La sfârșitul anului trecut, exact înaintea sărbătorilor, Mihai Seplecan a fost schimbat și din funcția de președinte al Consiliului Județean Cluj.

Ulterior, Mihai Seplecan a fost exclus din partid în urma unei decizii a Biroului Politic Judeţean (BPJ). Seplecan a contestat această decizie în forurile de conducere a partidului, dar aceasta a rămas definitivă.


A dat în judecată Consiliul Județean

În luna ianuarie, Mihai Seplecan a dat în judecată Consiliul Județean și pe actualul președinte Marius Mânzat și a cerut suspendarea hotărârii prin care a fost înlăturat de la șefia CJ Cluj. Tribunalul trebuia să se pronunțe ieri, dar a amânat pronunțarea pentru data de 30 martie.

Ultimele Stiri
abonare newsletter