Politică
Cu cine vor ex-pedeliştii clujeni „să atace” scaunele de parlamentari
La Cluj, noul mare PNL funcţionează tot ca înainte. Deşi acum există un singur preşedinte, foştii pedelişti şi vechii liberali îşi stabilesc candidaţii în şedinţe separate.
După ce vechii liberali şi-au stabilit ordinea celor care vor un mandat în Legislativul României, vine şi rândul foştilor democrat liberali să completeze lista care va fi trimisă până în 21 august la Bucureşti pentru a primi undă verde.
Foştii democrat liberali se vor întâlni zilele următoare în şedinţă a Biroului Permanent Judeţean pentru a vota ordinea candidaţilor la Senat şi Camera Deputaţilor, la alegerile care vor avea loc peste câteva luni.
Noua familie PNL nu e chiar o familie
Deşi la Cluj s-a renunţat la conducerea bicefală, iar fostul preşedinte al vechilor liberali Marius Nicoară a făcut un pas în spate, organizaţia judeţeană a PNL funcţionează practic după vechile structuri. Adică foştii pedelişti îşi stabilesc singuri candidaţii şi la fel procedează şi vechii liberali, în şedinţe separate, nu comune. Ex-preşedintele PNL Cluj Marius Nicoară spune însă că nu este nimic ieşit din comun, atâta timp cât încă nu au fost alegeri interne. “Este firesc până când va avea loc un congres anul viitor să funcţionăm după această structură care a pornit bicefal. Şi la locale am pus un număr de candidaţi de la fostul PDL şi un număr de la vechiul PNL,acesta este protocolul acum. Structurile sunt încă bicefale, înafară de preşedinte. Se ţine cont de ponderea de parlamentari pe care a avut-o fiecare şi este o chestiune de normalitate”, a precizat senatorul Marius Nicoară.
Nume vechi şi noi pe lista foştilor pedelişti
Ca şi vechii liberali, foştii pedelişti vin cu propuneri noi. Printre cei care îşi doresc un mandat în Parlament se regăsescTudor Ştefănie, (care de altfel nici nu şi-a dorit să mai candideze la locale, visând la un mandat în Legislativ), Florin Stamatian, consilier local şi fost prefect sau consilierii judeţeni Călin Tuluc şi Mariana Leş. Pe lista ex-pedeliştilor care vor în Parlament mai figurează consilierii locali Ionică Pop şi Mihaela Suciu, precum şi fostul europarlamentar Rareş Niculescu.
Şi din partea fostului senator Alin Tişe există o intenţie de a candida la parlamentare, aşa cum Monitorul de Cluj a scris recent, însă acesta a susţinut în repetate rânduri că nu va renunţa la funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean pentru un mandat în Parlament. Rămâne astfel de văzut dacă nu se va răzgândi până la alegeri.
Tarcea, retras de pe lista vechilor liberali
Deşi iniţial era unul dintre vechii liberali care şi-au depus intenţia de a candida pentru un mandat în Camera Deputaţilor, viceprimarul Dan Tarcea a anunţat acum câteva zile că nu va părăsi funcţia de viceprimar al municipiului Cluj-Napoca pentru un mandat în Parlament.
Dan Tarcea a anunțat pe contul său de Facebook că este onorat să fie validat pe o poziție eligibilă pentru Camera Deputaților, dar rămâne la Cluj să își ducă la capăt mandatul de viceprimar.
Primul pe lista vechilor liberali pentru Camera Deputaţilor este deputatul Adrian Oros, urmat de Marius Mânzat, vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Cluj, Dorin Lojigan, primar ul municipiului Câmpia Turzii şi Mircea Abrudean.
Pe lista pentru Senat primele locuri sunt ocupate de Marius Nicoară şi Gabriela Gârboan.
În prezent, Clujul este reprezentat în Parlamentul României de 10 deputaţi şi patru senatori.