Politică
Politolog clujean, despre referendum: „S-au suprapus prea multe teme, lumea nu a înţeles. USR a ieşit mai întărit”.
Un referendum ratat care la Cluj nu a scos oamenii la vot. Scrutinul popular de sâmbătă, respectiv duminică a arătat că românii nu sunt chiar atât de tradiţionalişti şi conservatori pe cum se credea. Ce au câştigat partidele politice sau dimpotrivă, ce au pierdut, cum se va schimba scena politică după acest scrutin şi mai ales ce am avut de câştigat noi, românii de rând?
Politologul clujean George Jiglău consideră că sunt mai multe motive pentru care acest referendum a fost un eşec. Unul dintre acestea a fost faptul că s-au amestecat mai multe teme pe care românii nu au ştiut cum să le “digere”.“A fost vorba despre familie, despre căsătorie, despre Biserică, despre Dragnea, despre Dăncilă…”, atrage atenţia Jiglău.
„Nu mă aşteptam să nu treacă acest referendum. Sunt surprins că mobilizarea a fost atât de slabă, nu din partea alegătorilor, ci din partea celor care trabuiau să asigure mobilizarea. Partidele, aparatul de vot al partidelor pe care le vedem la alegerile parlamentare sau prezidenţiale, tot mecanismul, infrastructura aceasta din teritoriu - mai ales la PSD- pare că nu a funcţionat.
Dincolo de asta, aş spune că lumea nu a votat pentru că au fost prea multe lucruri care s-au suprapus, adică a fost vorba şi de căsătorie, şi de familie, a fost vorba şi de valorile societăţii, şi despre rolul Bisericii, şi despre Dragnea, şi despre Dămcilă sau USR. Au fost prea multe lucruri care s-au suprapus. Raţional vorbind oamenii au zis: nu ştiu, nu-mi dau seama.. E greu de pus degetul pe un singur lucru când vorbim de rezultatul acestui referedum. Este un proces care poate să rămână la categoria Aşa nu, de la cum a fost organizat logistic, cum a fost făcut pe repede înainte, până la campania care s-a desfăşurat în ambele părţi”, consideră politologul clujean George Jiglău.
În ce priveşte producerea unor eventuale schimbări pe scena politică după acest referendum, Jiglău subliniază că singura ar fi întărirea USR.
„Poate că USR a ieşit întărit din această poveste în raport cu acea bucată de societate care i se adresează, nu neapărat cu cei care au votat USR.
În ce prive;te PSD, nu cred că pierde nimic. Cine nu îl simpatiza pe Dragnea, nu o sa-l simpatizeze de acuma...
Nu se schimbă nimic în ce priveşte partidele PNL este în continuare în derivă, iar celelalte partide au fost oricum ambigue, oricum nu contează prea mult.
Coaliţia pentru familie a pierdut acum, dar totuşi au arătat o capacitate de mobilizare demnă de luat în seamă. Eu cred că acolo se va pune serios problema unui partid ...Cred că sunt conştienţi că deşi au pierdut acum, potenţialul e acolo...Nu ne aşteptăm să îşi lingă rănile şi să dispară cu totul, nu se va întâmpla asta”, mai subliniază George Jiglău.