Politică
OPINIE. Cu noile partide
Susțin cu perseverență (și pe toate căile) că România se află de multă vreme într-o stare de blocaj politic de natură să-i afecteze dezvoltarea, stabilitatea, securitatea, prestigiul și imaginea de țară membră a UE și partener NATO.
La baza acestei situații maladive cronice stau mai multe cauze, din care amintesc câteva dintre cele mai importante: o tranziție smucită, imperfectă de la partidul unic la multipartidism, o democrație prost învățată, însușită și asumată, o slabă cultură politică la nivel de mase, un sistem de partide (tarat) tot mai puțin reprezentativ pentru societate, o mentalitate întârziată în raport cu realitățile politice și economice, un nivel de sărăcie ce afectează semnificativ libertatea politică a cetățenilor șamd.
În cei aproape treizeci de ani de democrație (așa cum a fost ea), aceste cauze au influențat diferit evoluția țării noastre, ele însele având traiectorii variabile în diverse perioade și etape.
Progresele (câte au fost) au ținut mai degrabă de factori nepartinici (individuali, externi, economici, mediatici) și de presiunea venită din exterior (în special, din partea UE în procesul de aderare, dinspre Occident și SUA, în general).
Regresele (tot mai vizibile de la un moment dat) au venit dinspre închistarea, inactualitatea (caducitatea) sistemului politic, tot mai conservator, mai egolatru, mai superficial și mai populist. Paradoxal, aflat tot mai departe de poporul pe care declamă că-l slujesc.
În același demers, în mod natural, susțineam nevoia urgentă a restructurării sistemului de partide, acest lucru însemnând, după o sumară analiză, nimic altceva decât apariția unor partide noi, proaspete, fără nicio legătură cu trecutul politic apropiat, ca singura șansă de a ieși din starea de blocaj și de regres. Este și calea cea mai rapidă, mai dinamică și mai lesnicioasă de a schimba ceva, în raport cu celelalte, ce presupun procese complicate și de durată (restructurarea partidelor vechi, schimbarea mentalităților, creșterea nivelului de trai, educația și cultura în rândul maselor etc.).
Partidele politice, atunci când își îndeplinesc menirea, pot fi niște motoare care trag după ele întreaga societate.
Dincolo de dilema „ce-a fost mai întâi oul sau găina”, apărea întrebarea firească dacă este capabilă societatea românească să inițieze, să producă și să susțină matur și autentic acest tip de proiecte speciale care sunt partidele politice?
Un răspuns dificil pentru o societate tot mai neîncrezătoare, profund polarizată, antagonizată la maximum, chiar pe coordonate politice. Greu de construit comunități de interese reprezentative într-o țară supusă hemoragiei demografice, în care cei care pleacă acum sunt chiar elitele, afectate de morbul dezamăgirii profunde și a lipsei de perspectivă. Greu de găsit liantul într-o țară a proiectelor (tot mai) individuale și a luptei pentru supraviețuire.
Și totuși!
Am făcut această voltă pentru a putea spune că, în ciuda condițiilor improprii, a îmbâcselii ideologice și a vitregiei condițiilor, în România anului 2019 au apărut, totuși, partide noi, alternative viabile pentru scrutinurile care urmează anul acesta și cel următor. Să le luăm ca „minuni”, extravaganțe, ciudățenii sau ca pe niște simptome de însănătoșire?! Nu știm, însă e bine să fim încrezători, dar vigilenți și prudenți!
Primul semnal l-a dat intrarea USR în Parlamentul României încă de la alegerile din 2016. O apariție surpriză, complet neașteptată, un partid înjghebat din vară până-n toamnă. O grupare născută dintr-un ONG, cam „nebăgată în seamă”, outsider autentic, ignorat de propaganda mainstream și de vectorii de influență subterană. Dar mai degrabă „un fenomen politic nou” ce arată, într-o țară în care campania electorală se duce pentru absenteism, nevoia oamenilor de „fețe noi” în politică și de „repere noi” în sfera de reprezentativitate politică. Era doar un simplu mugur de speranță și un semnal în societatea cea mai dezgustată de politică și cu cel mai mare absenteism la vot din Europa (60%). În ciuda scepticismului general și a marilor probleme identitare și organizatorice ale acestuia, putem spune că USR a fost o reușită și o confirmare a unui semnal public ce nu trebuia ignorat sau lăsat să se piardă.
Pe drept cuvânt, lumea arăta că s-a săturat de duetul PSD-PNL (sau troica PSD-PNL-PDL), incapabil că mai aducă la vot mai mult de 30-40% din electori. Dar USR, ca partid nou, cu tot efortul lor (disperat) de a se lupta în opoziție (alături de un PNL rarefiat, învechit, plat, puțin neconvingător) era prea puțin și trebuia multiplicat, strategic, numeric sau ideologic.
E salutară apariția unei grupări politice cu orientare de stânga (centru-stânga), numind aici DEMOS, prima care prezintă dovezi credibile că nu are legătură cu PSD (tot mai puțin de stânga și tot mai mult naționalist și populist - iliberal). Pentru simpatizanții stângii, DEMOS trebuie să iasă cât mai repede și cât mai credibil în evidență pentru a-și optimiza șansele de a intra în cărțile electorale reale.
Pe centru-dreapta s-a definitivat, în sfârșit, PLUS, în jurul fostului premier Dacian Cioloș. O poveste politică așteptată și tot mai vizibilă, tot mai controversată și, poate de aceea, tot mai convingătoare. Iar prin această alianță realizată recent cu USR, s-a conturat, cu adevărat, după mult timp (sau poate pentru prima dată) o alternativă politică nouă, dinafara sistemului. Exact ceea ce trebuia!
Cu toate riscurile, neajunsurile și controversele, merită încercat!
