Politică
Câți candidați, tot atâtea promisiuni. Cu ce proiecte merg viitorii deputați și senatori de Cluj în Parlament?
14 parlamentari va trimite Clujul în Parlamentul României, în urma alegerilor parlamentare din 6 decembrie. Printre ei se numără actuali și foști miniștri, antreprenori, medici și avocați.
Publicația online Recorder i-a intervievat pe candidații din Cluj cu șanse să ajungă în Parlament, cu puține zile înainte de alegeri. Majoritatea au reușit să își asigure un loc în viiitorul parlament, dar nu au lipsit surprizele: Ilie Alin Coleșa va reprezenta în parlament Clujul din partea partidului AUR.
La nivel național, 500 de canidați au fost contactați de jurnaliștii Recorder, dintre care 448 au răspuns invitației de a răspunde unui set de întrebări standard. Între cei care nu au acceptat invitația se numără și Cristina Burciu, deputată aleasă pe listele PSD și trecută la PNL în aceeași perioadă când primarul municipiului Turda, Cristian Matei - un apropiat al dânsei, făcea pasul spre principala forță politică a Clujului.
Cel mai probabil, Cristina Burciu își va menține locul în parlament, fiind „împinsă” pe locul 4 pe listele candidaților la Camera Deputaților a PNL Cluj, însă acest lucru va putea fi confirmat abia după redistribuirea mandatelor parlamentarilor, ce urmează să fie realizată la nivel național. Ea a respins solicitarea Recorder de a fi intervievată, motivând „că nu îi permite starea de sănătate”.
Fiecare dintre viitorii parlamentari au promis proiecte ambițioase, pe care vor să le propună în noua legislatură pentru clujeni și nu numai, de la un pact pentru educație, la interoperabilitate între sistemele informatice ale statului și până la construirea liniei de metrou în Cluj-Napoca, proiect pe care toți promit să îl susțină din parlament. Se vor ține de promisiuni? Vom reveni asupra acestui articol peste patru ani și vom trage linie.
Clujul trimite în Parlament 4 senatori. Cine sunt și ce își propun?
Numărul 1 pe lista PNL Cluj pentru Senat, Adrian Oros are 55 de ani, este de profesie medic veterinar, iar în prezent ocupă funcția de ministru al Agriculturii. Recorder scrie despre acesta că se află la al doilea mandat de senator, menționând că informațiile sunt redate așa cum au fost transmise de politicienii intervievați, însă, în fapt, Adrian Oros este în prezent deputat PNL. Senatorul trimis de PNL Cluj în parlament în actuala legislatură este Marius Nicoară, care în timpul mandatului început în 2016, a făcut o „vizită prelungită” la ALDE, revenind, după preluarea puterii de către Guvernul Orban, în PNL. Acesta nu a mai fost inclus pe listele partidului la alegerile din 6 decembrie.
Adrian Oros a declarat că primul proiect cu care va merge în noul Parlament este realizarea infrastructurii strategiei de gestionare a apei, pentru gestionarea problemelor cu seceta în anii următori. „Asta înseamnă irigații, desecare și drenaj, combaterea eroziunii solului, prevenirea deșertificării și extinderea sistemului național anti-grindină. Avem un proiect pe care îl finanțăm cu 6.5 miliarde euro, este o prioritate a programului de guvernare”, a spus acesta. În ceea ce privește cauzele județului Cluj pe care le va susține, el a enumerat centura metropolitană, trenul metropolitan, conectarea Clujului la autostradă, spitalul regional de urgență, spitalul monobloc pentru copii.
Cristian Bordei este membru Plus și primul pe lista candidaților pentru Senat al Alianței USR-Plus Cluj. Viitorul senator are 53 de ani și este de profesie economist. În prezent, el este consultant independent pentru dezvoltarea de parteneriate între IMM-uri din România și Coreea de Sud. Primul proiect pe care promite să îl propună în parlament este dezvoltarea unei rețele de parcuri industriale, specializate pe domenii, după sistemul implementat în statele asiatice. În ceea ce privește Clujul, Bordei spune că este interesat de crearea unui pol al industriei biomedicale, dar și de finalizarea infrastructurii: centura ocolitoare, spitalul regional.
Vasile Dâncu, senatorul PSD care va ajunge în noul Parlament promite că prima inițiativă a sa va fi un pact pentru educație, pe care îl va propune tuturor partidelor, din care să rezulte câteva propuneri pentru a schimba sistemul de educație din România, începând cu finanțarea acestuia și până la de adaptarea acestuia la școala online și pentru formarea profesorilor. Pentru Cluj, Dâncu spune că va milita ca să aducă un procent cât mai mare pentru dezvoltare de la bugetul de stat.
Laszlo Atilla își va menține locul de senator pentru încă 4 ani, după scorul obținut de UDMR Cluj la alegerile de duminică. El spune că își dorește implmentarea unui Cod al Sănătății sau a unei noi Legi a Sănătății, care va conține toate legile pe sănătate, actualizate și va avea statut de lege organică. Și la nivelul județului Cluj, sănătatea este prioritatea sa: construirea spitalului regional de urgență.
10 deputați de Cluj, în noua legislatură. Ce promit parlamentarii?
Radu Marin Moisin, trecut prin funcțiile de consilier local, viceprimar și primar interimar, va ajunge pentru prima oară în Parlament, fiind primul pe lista PNL Cluj la Camera Deputaților. De profesie jurist, Moisin dorește să își înceapă mandatul cu domeniul sănătății publice, și anume implementarea unui dosar electronic care să permită tuturor persoanelor care sunt asigurate în sistemul național de asigurări de sănătate să-și încarce toate analizele medicale, investigații speciale precum CT, radiografii, RMN. El promite totodată să susțină din Parlament obiectivele majore ale Clujului: metroul, trenul metropolitan, centura metropolitană, spitalul regional de urgență, spitalul pediatric monobloc.
Sabin Sărmaș, următorul pe lista PNL Cluj de deputați și președintele Autorității pentru Digitalizarea, își propune implemntarea legii interoperabilității sistemelor informatice, care „termină pentru totdeauna povestea asta cu schimbul de date între instituții și elimină efortul cetățenilor de a plimba hârtii de la o instituție la alta”. Prioritatea zero a sa pentru județul Cluj este metroul.
Sorin Moldovan a câștigat al doilea mandat în Camera Deputaților, la doar 34 de ani. El spune că vrea să ducă la bun sfârșit Legea sportului, proiect la care lucrează deja de ceva timp. „Unul dintre subiectele importante este sponsorizarea din domeniul sportului, care trebuie reglementată și adaptată la realitățile vieții de azi”, a arătat Moldovan. Centura metropolitană, spitalul monobloc de copii, spitalele regionale și metroul din Cluj-Napoca sunt proiectele pe care promite că le va sprijini din Parlament.
Patriciu Achimaș-Cadariu, numărul 1 al PSD Cluj pe lista pentru Camera Deputaților va reveni în scena politică după ce, timp de câteva luni, a ocupat funcția de ministru al Sănătății, în timpul guvernării tehnocrate a lui Cioloș. El a declarat că primul proiect de lege pe care dorește să-l propună în noul Parlament este Planul național de control al cancerului, iar la nivel local, se declară interesat în special de situația pacienților prin prisma situației medicilor de familie, situația pacienților de cancer și sănătatea femeii.
Alexandru Cordoș îl urmează pe Achimaș-Cadariu pe lista PSD pentru Camera Deputaților, în prezent acesta fiind cadru didactic la o facultate de Drept și consilier județean. El susține că prioritatea numărul unu a sa este modificarea și completarea Legii educației naționale. În ceea ce privește proiectele județului Cluj, Cordoș dorește finalizarea tuturor centurilor ocolitoare ale municipiului Cluj-Napoca, crearea unor rețele de drumuri în cadrul județului și racordarea lor la drumurile naționale și la Autostrada Transilvania și, nu în ultimul rând, realizarea spitalului regional.
Oana Murariu este membră Plus Cluj și viiitoare deputată. Are 32 de ani și este jurist, însă cu toate acestea, primul proiect de lege pe care ar vrea să îl propună în Parlament va fi unul care să reglementeze modalitatea de organizare a concursurilor pentru ocuparea posturilor personalului medical din spitalele publice. Murariu a declarat că va lupta pentru o eficientizare a justiției prin degrevarea instanțelor de judecată prin diverse mecanisme, care va avea impact în toată țara, dar și în județul Cluj.
Viorel Băltărețu este următorul pe lista Alianței USR-Plus pentru Camera Deputaților. El are 45 de ani și în prezent este managerul propriei firme de producție de mobilier pentru restaurante. Întrebat care lege va fi prima pe care o va propune în Parlament, el a recunoscut: „Este o activitate nouă pentru mine, va trebui să înțeleg cum funcționează Parlamentul, ca să propun un nou proiect de lege”. Băltărețu a afirmat că trebuie urgentată construirea spitalelor din Cluj și că va milita pentru alocarea din buget a sumei necesare pentru spitalul regiona.
Csoma Botond și-a câștigat duminică al doilea mandat ca deputat UDMR de Cluj. El promite că, la preluarea noului mandat, va readuce în Parlament proiectul de lege privind parteneriatul civil, propus de mai mulți parlamentari, dar „pierdut undeva în rafturile Parlamentului”. Botond spune că va milita „pentru dezvoltarea infrastructurii în Cluj-Napoca și în tot județul”.
CITEȘTE ȘI
ALEGERI PARLAMENTARE 2020. Cum au votat clujenii? VEZI REZULTATELE pe localități