Peste 70% dintre români consideră că actuala clasă politică nu este matură şi responsabilă pentru a gestiona problemele de interes public, relevă un studiu realizat de Centrul Internaţional Antidrog şi pentru Drepturile Omului (CIADO) România, privind percepţia publică despre clasa politică.
Europarlamentarul PDL Cristian Preda apreciază, într-un interviu pentru Revista 22, că în acest moment există o distanţă luată de PDL faţă de Traian Băsescu, partidul fiind probabil deranjat sau chiar nemulţumit de faptul că i s-a propus alternativa unui premier tehnocrat.
Conducerea Partidului Social Democrat a discutat, miercuri, despre o întâlnire “de taină” convocată de preşedintele Senatului, Mircea Geoană. La întâlnire se pare că s-a pus problema formării unui nou partid, care să cuprindă “nemulţumiţii de actuala conducere a formaţiunii”.
Social-democraţii clujeni atrag atenţia că locuitorii oraşului rămân “cu gunoiul menajer în faţa casei” ca urmare a împărţirii oraşului în două sectoare, deservite exclusiv de una din cele două firme de salubritate, Rosal sau Brantner-Vereş.
Preşedintele PSD, Victor Ponta, a făcut, miercuri, un apel la parlamentarii puterii să voteze la moţiunea de cenzură care va fi dezbătută în 16 martie, în funcţie de cum apreciază Codul Muncii propus de Guvern.
Reprezentanţii Companiei de Apă Arieş au prezentat ieri stadiul lucrărilor de reabilitare şi extindere a reţelelor de apă şi canal din Turda, Câmpia Turzii şi localităţile învecinate. Comunitatea Europeană (CE) a alocat 80 de milioane de euro pentru acest obiectiv.