Persoanele care vor ieşi la pensie anticipat ar putea să nu mai fie penalizate cu 0,75% din pensie lunar, chiar dacă au perioada de cotizaţie completă, dar nu au vârsta legală de pensionare.
Deputatul PDL, Mircia Giurgiu va depune luni un proiect de lege pentru modificarea unor prevederi referitoare la pensionarea anticipată din Legea pensiilor. Potrivit formei actuale a Legii pensiilor, cei care se pensionează anticipat sunt penalizaţi în fiecare lună cu 0,75% din pensie, chiar dacă au stagiul de cotizare de 35 de ani complet, dar nu au vârsta legală de pensionare. Deputatul clujean propune ca penalizările să se aplice în funcţie de anii lucraţi peste stagiul complet de 35 de ani. Astfel, cei care au 5 ani peste stagiul complet de cotizare ar urma să fie penalizaţi cu 0,25% lunar, cei care care au între 3 şi 5 ani peste stagiul complet de cotizare vor fi penalizaţi cu 0,35%, iar cei care mai puţin de 3 ani peste stagiul complet de cotizare vor fi penalizaţi cu 0,50%. Mircia Giurgiu a mai spus că zeci de mii de persoane din toată ţara sunt afectate de actualele penalizări de 0,75% pe lună prevăzute de Legea pensiilor. G.D.
Consiliul Local Turda a aprobat un proiect de hotărâre prin care se urmăreşte elaborarea unui proiect de lege care să aibă ca scop transferul unei suprafeţe de teren de 27,2 hectare din domeniul public al Statului în cel public al municipiului Turda. Terenul aparţine Staţiunii de Cercetări Agricole şi se află în zona Băi Sărate - Durgău. Conform administraţiei locale, acel teren nu face obiectul unor solicitări de revendicare la legile de restituire a proprietăţilor funciare. În zonă se intenţionează construirea unui centru de sănătate, care va cuprinde un hotel de 5 stele, bază de tratament balnear, centru SPA şi a unui hotel de 3 stele, pentru creşterea capacităţii de cazare.
Deputatul PDL Mircia Giurgiu propune abrogarea unui articol din Legea Educaţiei care prevede ca Istoria şi Geografia să fie predate în limba popoarelor minoritare. El va face această propunere din cauză că minorităţile au şcoli particulare în care pot studia în limba maternă. „În ţară sunt comune unde nu există şcoli în limba română, cum este cazul comunei Săvădisla. Atâta vreme cât şcolile în limba română se desfiinţează iar pentru minorităţile naţionale se înfiinţează o clasă chiar dacă este un singur elev, nu este în regulă”, a declarat ieri Mircia Giurgiu. El a mai spus că în condiţiile în care există unităţi de învăţământ particulare în limba minorităţilor naţionale, nu vede sensul ca în şcolile de stat Istoria şi Geografia să fie predate în limba maternă a popoarelor conlocuitoare, mai ales că acestea au posibilitatea de studia în limba maternă.
600 de angajaţi din aeroporturile româneşti vor fi şcoliţi pe bani europeni.
Angajaţii aeroporturilor din România, printre care şi cei ai Aeroportului Internaţional Cluj-Napoca, vor beneficia, în următorii doi ani, de cursuri pentru formarea profesională în cadrul unui proiect cu finanţare europeană.
Proiectul, derulat de Asociaţia Aeroporturilor din România (AAR) în parteneriat cu Siveco România, a fost lansat ieri la Cluj-Napoca.
Alegerea noului preşedinte al Uniunii Democrate Maghiare din România va avea loc sâmbătă, scrutinul începând la ora 17,30, în prima zi a celui de-al X-lea Congres al UDMR, care se desfăşoară la Oradea. Comisarul pentru organizarea Congresului, Peter Kovacs, a declarat, joi, pentru AGERPRES, că alegerile au fost stabilite pentru ziua de sâmbătă de către Consiliul Permanent al UDMR. Aceeaşi structură a stabilit că lucrările Congresului vor fi conduse de Rozalia Biro, preşedintele Consiliului Reprezentanţilor Unionali, alături de alţi cinci membri ai Biroului Permanent al CRU.
Guvernul urmăreşte în perioada următoare să disponibilizeze 20,000 de salariaţi din sectorul bugetar şi alte câteva zeci de mii din societăţi cu capital majoritar de stat şi vrea să 'uşureze' acest lucru prin modificarea legislaţiei muncii, limitarea dreptului la negociere colectivă şi a dreptului la grevă, a declarat, joi, deputatul PSD, Ioan Cindrea. El a anunţat că Departamentele PSD au început să lucreze la moţiunea de cenzură. 'Considerăm, că această lege, Codul Muncii, nu poate să fie obiectivă şi rupe echilibrul dintre angajatori şi salariaţi. (...) Categoric, vom depune o moţiune de cenzură, ne bazăm pe votul parlamentarilor PSD, PNL, PC, dar şi pe votul altor parlamentari din grupul minorităţilor, UDMR şi chiar din rândul PDL, având în vedere că acolo există reprezentanţi ai sindicatelor şi ai patronatelor, care vor avea de ales în a reprezenta interesele unui grup minoritar de interese economice şi politice sau interesele majorităţii', a spus şeful Departamentului de Politici Sociale şi Ocuparea Forţei de Muncă din PSD.
Preşedintele Consiliului European, Herman Van Rompuy, l-a felicitat joi pe primul-ministru, Emil Boc, pentru măsurile de austeritate luate, subliniind că acestea au readus România pe creştere economică. Herman van Rompuy a fost primit, joi, la Palatul Victoria, de premierul Emil Boc. 'Domnule prim-ministru, mă bucur să fiu aici din nou. În aproape un an, multe s-au întâmplat în Europa şi totodată în România. Vreau să vă felicit pentru munca făcută, este destul de impresionantă. Unul dintre rezultate este că v-aţi întors pe creştere economică pozitivă. Sunt impresionat şi de măsurile privind finanţele publice, care au corectat deficitul balanţei de plăţi. Ştim că aceste măsuri nu sunt populare, dar sunt necesare pentru prosperitatea viitoare', i-a spus oficialul european şefului Executivului. Referitor la securitatea energetică în Europa, premierul Emil Boc l-a asigurat pe Van Rompuy de susţinerea României pentru politicile europene în domeniu.
Preşedintele Traian Băsescu a discutat, joi, la Bucureşti, cu preşedintele Consiliului European, Herman van Rompuy, despre finanţarea Mecanismului de Stabilitate pentru zona Euro, prilej cu care a solicitat oficialului UE un mod de calculare a contribuţiei fiecărui stat membru al Uniuni care să nu pună România în dificultate, potrivit Agerpres. 'Voi spune doar câteva cuvinte legate de susţinerea noastră pentru modificarea Tratatului de la Lisabona în vederea instituirii Mecanismului European de Stabilitate, iar în discuţie am insistat asupra unui aspect legat de contribuţia fiecărui stat membru al Uniunii la finanţarea Mecanismului de Stabilitate. Aici, avem o singură problemă asupra căreia am atenţionat pe domnul preşedinte: distribuţia contribuţiei, aşa cum ea este acceptată de cea mai mare parte a statelor, ar dezavantaja România. De aceea, am solicitat un mod de calculare a contribuţiei care să nu ne pună în dificultate', a declarat, joi, preşedintele Traian Băsescu, într-o declaraţie de presă susţinută la Palatul Cotroceni, la finalul convorbirilor oficiale cu van Rompuy.