Politică

Ioan Rus demisionează din PSD și i se alătură lui Ponta

Liderul de odinioară al Grupului de la Cluj – l-am numit pe social-democratul Ioan Rus, ex-vicepremier în Guvernul Năstase și fost ministru al Transporturilor în Cabinetul Ponta – se va alătura oficial, peste doar câteva săptămâni, Pro România, grupare coordonată de Victor Ponta, care a înregimentat, recent, și alți vechi PSD-iști aflați în conflict deschis cu Liviu Dragnea.


Politică

Rus: PSD s-a băgat pe o stradă cu sens unic și va da în gard. Susțin mișcarea lui Ponta"

Ioan Rus, liderul așa-numitului grup de la Cluj și membru marcant al PSD, a făcut o radiografie dură a situației în care se află România în momentul de față. Ioan Rus îi dă o lovitură puternică lui Dragnea și PSD-ului: a anunțat că susține mișcarea politică creată de Victor Ponta. "Încă sunt membru PSD, dar după ce vor auzi asta sigură mă vor îndepărta", a spus Ioan Rus.

Politică

Moţiunea de cenzură, RESPINSĂ ruşinos

Camera Deputaţilor şi Senatul au respins, miercuri, moţiunea de cenzură împotriva Guvernului Dăncilă. În plenul reunit au votat pentru 166 de parlamentari, iar minimul necesar pentru trece moţiunea era de 233 voturi pentru. Împotrivă au fost 4 voturi.



Politică

Codul administrativ: Pragul de 20% pentru folosirea limbii materne poate fi eliminat / Proiectul prevede şi cum pot fi instalate plăcuţele bilingve / Votul, miercuri

Deputaţii vor vota, miercuri, proiectul de Cod administrativ, iar printre prevederi se numără şi eliminirea pragului de 20% pentru folosirea limbii materne a minorităţilor naţionale în prefecturi, primării, consilii judeţene şi locale, dar şi cum vor fi montate plăcuţele bilingve.


Ultimele Stiri
abonare newsletter