Sănătate
A murit medicul Dorin Mureșan, fost șef UPU Cluj. „Colegii nu mai au alături un om de excepție”
Spitalul Clinic Județean de Urgență Cluj-Napoca a anunțat miercuri moartea medicului Dorin Mureșan. Acesta a fost medicul coordonator al UPU Cluj timp de 10 ani.
Spitalul Clinic Județean de Urgență Cluj-Napoca a anunțat miercuri moartea medicului Dorin Mureșan. Acesta a fost medicul coordonator al UPU Cluj timp de 10 ani/ Foto: Facebook - Spitalul Clinic Județean de Urgență Cluj-Napoca
Medicul Dorin Mureșan, fost coordonator, timp de 10 ani, a Unității de Primiri Urgențe (UPU) din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență (SCJU) Cluj-Napoca s-a stins din viață.
Dorin Mureșan era medic cu dublă specializare, medicină generală și ATI. Medicul a lucrat până în ultima clipă a vieții în cadrul unității terapie intensivă din cadrul Clinicii Medicală 2.
„Odată cu trecerea în neființă a medicului Dorin Titus Mureșan, Spitalul Clinic Județean de Urgență Cluj-Napoca a pierdut un profesionist desăvârșit, iar foștii colegi nu mai au alături un om de excepție.
Medic cu dublă specializare, medicină generală și ATI, Dr. Dorin Mureșan și-a desfășurat activitatea ca medic urgentist și de terapie intensivă, activând până în ultima clipă a vieții în cadrul unității terapie intensivă din cadrul Clinicii Medicală 2. Timp de 10 ani, între 2002 și 2012 a fost medicul cordonator al Unității de Primiri Urgențe. A efectuat mai multe stagii de pregătire și schimburi de experiență la spitale din străinătate.
Personalul spitalului este alături de familia greu încercată. Dumnezeu să-i dea odihnă veșnică!”, au scris reprezentanții Spitalului Clinic Județean de Urgență Cluj-Napoca.
CITEȘTE ȘI: