Sănătate

Clujul a revenit, din nou, în topul cazurilor noi de Covid!

Un număr de 4.689 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2 au fost înregistrate în ultimele 24 de ore, cu 1.171 mai multe faţă de ziua anterioară, a anunţat, luni, Ministerul Sănătăţii (MS).

 

Conform ministerului, 905 dintre cazurile noi înregistrate în ultimele 24 de ore sunt la pacienţi reinfectaţi, testaţi pozitiv la o perioadă mai mare de 90 de zile după prima trecere prin boală.


Cele mai multe cazuri noi de COVID sunt în Bucureşti - 577 şi în judeţele Hunedoara - 374, Cluj - 330, Braşov - 278.

Rata de infectare înregistrată la 14 zile, la nivel naţional, este de 4,22 cazuri la mia de locuitori.


Cea mai mare incidenţă este în Bucureşti - 9,77, Sibiu - 7,47, Ilfov - 7,37 Braşov - 6,64.

În ultimele 24 de ore au fost efectuate 2.024 teste RT-PCR (1.482 în baza definiţiei de caz şi a protocolului medical şi 542 la cerere) şi 13.013 teste rapide antigenice. Până la această dată, la nivel naţional, au fost prelucrate 13.345.780 teste RT-PCR şi 10.889.266 teste rapide antigenice.


În total, pe teritoriul României, au fost înregistrate până în prezent 3.120.681 de cazuri de infectare cu noul coronavirus de la începutul pandemiei.

Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienţilor care erau deja pozitivi, 192 de persoane au fost reconfirmate pozitiv.


Un număr de 4.299 de persoane cu COVID sunt internate în unităţile sanitare de profil, cu 305 mai multe faţă de ziua anterioară, a informat, luni, Ministerul Sănătăţii. La ATI sunt trataţi 274 de pacienţi, cu zece mai mulţi faţă de ziua anterioară, dintre care 238 sunt nevaccinaţi anti-COVID.

Din totalul pacienţilor internaţi, 657 sunt minori, 654 fiind internaţi în secţii, cu 102 mai mulţi faţă de ziua anterioară, şi trei la ATI, cu unul mai puţin faţă de ziua anterioară. În ultimele 24 de ore au fost raportate 14 decese în rândul pacienţilor cu COVID (nouă bărbaţi şi cinci femei).


Dintre cele 14 decese, şase au fost înregistrate la categoria de vârstă 70-79 de ani şi opt la categoria de vârstă peste 80 de ani. Potrivit Ministerului Sănătăţii, toţi pacienţii decedaţi prezentau comorbidităţi şi trei erau vaccinaţi anti-COVID. De la începutul pandemiei şi până în prezent, 66.193 de persoane diagnosticate cu COVID-19 au decedat în România.

CITEȘTE ȘI:

Clujul a dispărut din topul județelor cu cele mai multe cazuri noi de Covid

Rafila: „Nu vor fi restricţii din cauza Covid”. Funcționarea școlilor va depinde de gradul de ocupare a paturilor din spital

371 de cazuri noi de COVID-19 în Cluj, raportate vineri! A crescut numărul de copii internați în spitalele din județ

Ultimele Stiri
abonare newsletter