Sănătate
Vaccinurile împotriva cancerului ar putea deveni realitate până în 2030
Vaccinuri care vizează cancerul ar putea fi disponibile înainte de sfârşitul deceniului. Fondatorii companiei BioNTech au declarat că au realizat reuşite majore în această direcție.
Vaccinurile împotriva cancerului ar putea deveni realitate până în 2030 / Foto: depositphotos.com
Vaccinuri care vizează cancerul ar putea fi disponibile înainte de sfârşitul deceniului, conform celor doi cercetători, soţ şi soţie, aflaţi în spatele unuia dintre cele mai de succes vaccinuri împotriva COVID-19 din timpul pandemiei, relatează The Guardian.
Ugur Şahin şi soţia sa, Özlem Türeci, care au fondat împreună BioNTech, compania germană care s-a asociat cu Pfizer pentru a produce un vaccin revoluţionar ARNm (pe bază de ARN mesager) anti-COVID-19, au declarat că au realizat reuşite majore care le alimentează optimismul în ceea ce priveşte vaccinuri împotriva cancerului în următorii ani.
Tehnologia ARNm ar putea fi folosită împotriva cancerului
Într-un interviu difuzat în cadrul emisiunii BBC „Sunday with Laura Kuenssberg”, Özlem Türeci a descris modul în care tehnologia ARNm, aflată la baza vaccinului BioNTech folosit împotriva COVID-19, ar putea fi reutilizată astfel încât să determine sistemul imunitar să atace celulele canceroase în locul coronavirusului.
Întrebată când estimează că ar putea fi utilizate la pacienţi vaccinurile împotriva cancerului bazate pe ARNm, Özlem Türeci a declarat că acestea ar putea fi disponibile „înainte de 2030”.
Un vaccin ARNm împotriva COVID-19 acţionează transportând în organism instrucţiunile genetice referitoare la proteinele „spike” ale coronavirusului. Instrucţiunile sunt preluate de celulele care produc proteina „spike”. Aceste proteine (antigeni) sunt apoi utilizate precum afişele cu persoane urmărite, transmiţând anticorpilor sistemului imunitar şi altor apărători din organism ce trebuie să caute şi să atace, notează The Guardian.
Aceeaşi abordare poate fi utilizată pentru a pregăti sistemul imunitar să caute şi să distrugă celulele canceroase, a declarat Türeci, medic şef la BioNTech. Mai degrabă decât să poarte cod care identifică virusurile, vaccinul conţine instrucţiuni genetice pentru antigeni tumorali.
BioNTech lucra la vaccinuri pe bază de ARNm împotriva cancerului înainte de declanşarea pandemiei, iar compania s-a concentrat pe producţia de vaccinuri împotriva COVID-19 în faţa acestei urgenţe globale. Compania are în prezent în stadiul de studiu clinic mai multe vaccinuri împotriva cancerului.
Cancerul colorectal, melanom şi alte tipuri de tumori
BioNTech speră să dezvolte tratamente pentru cancerul colorectal, melanom şi alte tipuri de tumori, precizând însă că rămân încă de depăşit obstacole substanţiale. Celulele canceroase care alcătuiesc tumorile pot prezenta o mare varietate de proteine diferite, ceea ce face extrem de dificilă realizarea unui vaccin care vizează toate celulele canceroase şi nu ţesuturile sănătoase.
Özlem Türeci a declarat pentru BBC că BioNTech a învăţat cum să producă vaccinuri ARNm mai rapid în timpul pandemiei, obţinând astfel o mai bună înţelegere a modului în care sistemele imunitare ale oamenilor au răspuns la ARNm.
De asemenea, dezvoltarea intensă şi lansarea rapidă a vaccinului împotriva COVID-19 au ajutat autorităţile de reglementare în domeniul medicamentelor să îşi perfecţioneze procedura de aprobare a vaccinurilor. „Acest lucru va accelera cu siguranţă şi vaccinul nostru împotriva cancerului”, a adăugat cercetătoarea.
Türeci s-a arătat, însă, precaută. „Ca oameni de ştiinţă, întotdeauna ezităm să spunem că vom avea un leac pentru cancer”, a spus ea. „Avem o serie de reuşite majore şi vom continua să lucrăm la ele”.
În luna august, Moderna a anunţat că dă în judecată BioNTech şi pe partenerul său, gigantul farmaceutic american Pfizer, pentru încălcarea unor brevete atunci când au dezvoltat vaccinul anti-COVID-19, susţinând că cele două companii au copiat o tehnologie pe care Moderna o dezvoltase cu mai mulţi ani înainte de declanşarea pandemiei de coronavirus. Întrebat în legătură cu acest lucru, Ugur Şahin a declarat: „Inovaţiile noastre sunt originale. Am petrecut 20 de ani cercetând dezvoltarea acestui tip de tratament şi, desigur, vom lupta pentru proprietatea noastră intelectuală”.
Foto: depositphotos.com
CITEȘTE ȘI: