Sănătate
Dr. Gabriel Lazăr, Spitalul Medicover Cluj: Robotul da Vinci ajută chirurgul să trateze afecțiuni complexe cu mare acuratețe (P)
Dr. Gabriel Lazăr este medic primar Chirurgie Generală la Spitalul Medicover Cluj.
Dr. Gabriel LazărÎn cei peste 25 de ani de activitate, a efectuat peste 12.000 de intervenții chirurgicale, fiind caracterizat de un înalt profesionalism, respect față de pacient și atenție deosebită acordată actului medical.
Care a fost motivul pentru care v-ați format și în această nouă tehnologie chirurgicală (robotică)?
Chirurgia robotică reprezintă evoluția naturală a chirurgiei în contextul dezvoltării tehnice actuale. De-a lungul timpului, chirurgul a folosit diverse unelte - de la umila pensă și foarfecă - la instrumente din ce în ce mai performate necesare disecției, hemostazei sau suturilor. Iată că interpunerea unei interfețe digitale alături de un braț robotic între chirurg și pacient este doar un nou pas în calea evoluției chirurgiei. Consider că un medic, în general, și un chirurg, în special, ar trebui să fie la curent cu ultimele noutăți care îi vizează meseria, mai ales cu cele legate de tehnicile operatorii care aduc un confort sporit atât medicilor care le utilizează, dar mai ales pacienților care beneficiază de cele mai moderne și inovative tratamente adecvate patologiilor acestora. Astfel, am privit chirugia robotică precum o provocare și oportunitate pentru mine, dar și ca un real ajutor pentru viitorii mei pacienți.
Care sunt afecțiunile ginecologice pentru care chirurgia robotică reprezintă indicația principală și de ce?
În principiu, orice intervenție chirurgicală poate fi realizată și prin chirurgie robotică. La momentul actual, din cauza logisticii și a costurilor ridicate, acest tip de intervenție chirurgicală este rezervată mai ales cazurilor unde este necesară o acuratețe mai mare a actului chirurgical, cum sunt, de exemplu, intervențiile chirurgicale în care disecțiile sunt dificile sau necesită o finețe și acuratețe mai mare. În cazul chirurgiei ginecologice, această tehnică este extrem de utilă în cadrul operațiilor pentru endometrioza complexă, histerectomii în contextul unor patologii oncologice (cancere) sau pentru evidarea ganglionilor limfatici. În cazuri complexe, chirurgia robotică poate fi utilizată și pentru o patologie benignă. Foarte probabil că, în timp, la fel ca și în cazul chirurgiei laparoscopice, costurile se vor diminua, iar accesul atât al chirurgilor, cât mai ales al pacienților la această tehnică va fi mult mai facil.
Pentru a demonta o serie de mituri, cine operează în final: chirurgul sau robotul?
Întotdeauna chirurgul va fi cel care va lua deciziile. Deși are o denumire care pare inspirată din literatura științifico-fantastică, chirurgia robotică a fost creată pentru a ajuta ambele părți implicate în tratarea pacienților: corpul medical și pacientul. Aceasta interpune între cunoștințele și abilitățile chirurgicale ale chirurgului o interfață tehnică prin care mișcările să fie cât mai fine, cât mai precise, cu o vizibilitate mai bună și cu ajutorul mai multor instrumente în același timp. Robotul nu face altceva decât să îmbunătățească aptitudinile chirurgului și să crească calitatea actului chirurgical.
Care sunt beneficiile chirurgiei robotice în tratamentul acestor afecțiuni gineco-oncologice?
Chirurgia robotică permite mișcări de maximă acuratețe și precizie cu ajutorul cărora se pot efectua disecții complexe și cu vizibilitate mai bună a tuturor structurilor anatomice. Astfel, utilizând robotul DaVinci Xi, chirurgul este capabil să trateze afecțiuni complicate în deplină siguranță și confort sporit pentru pacient.
Ce aduce în plus pacientului chirugia robotică față de cea clasică sau cea laparoscopică?
Chirurgia robotică este o chirurgie minim invazivă și aduce multiple beneficii în plus față de chirurgia laparoscopică. Datorită controlului trocarelor, prin care se introduc instrumentele în abdomenul pacientului, acestea nu exercită nicio presiune pe țesuturi, fapt ce reduce și mai mult durerea postoperatorie. Pe de altă parte, așa cum am specificat anterior, mișcarea transmisă instrumentelor este controlată prin interfață digitală și astfel se reduce mult impactul asupra țesuturilor rezultând un traumatism minim și implicit o vindecare mai rapidă. Un alt beneficiu extrem de important este libertatea de mișcare a instrumentelor, al căror vârf se poate roti complet, ceea ce crește acuratețea disecției. Toate acestea reduc șocul chirurgical și grăbesc vindecarea și recuperarea pacientului.
Ce reprezintă pentru echipa chirurgicală a Spitalului Medicover Cluj dotarea cu Robotul Davinci Xi?
Intrarea în dotare a robotului DaVinci Xi la spitalul Medicover Cluj reprezintă un avantaj important pentru toți pacienții chirurgicali care se vor adresa spitalului și demonstrează dorința și motivația întregii echipe de a participa la tratamentul afecțiunilor gineco-oncologice utilizând cele mai noi tehnici existente. Robotul DaVinci Xi permite chirurgilor din cadrul Spitalului Medicover Cluj să ofere pacientului accesul la cea mai de top tehnologie existentă la momentul actual în medicină.
Pentru mai multe informații și programări:
Call Center: 0264-933
Programări online: https://programare.medicover.ro/spital-cluj
https://www.medicover.ro/spital-cluj
Despre Medicover România
Din 1995, Medicover România a devenit unul dintre cei mai importanți furnizori de pe piața serviciilor de sănătate private, cu o rețea de 41 de clinici în București și în țară, patru spitale generaliste: în București, Cluj-Napoca, Oradea și Craiova, 28 de cabinete on-site și peste 250 de unități medicale partenere. Spitalele Medicover corespund celor mai înalte standarde medicale și deservesc o gamă largă de specialități medicale și chirurgicale. Pentru mai multe informații, vizitați: www.medicover.ro
Medicover România face parte din Medicover, companie internațională de servicii medicale și de diagnostic, înființată în 1995. Medicover operează o rețea extinsă de clinici, spitale, facilități de îngrijire specializată și laboratoare. Piețele principale ale Medicover sunt Polonia și Germania. În 2021, Medicover a avut venituri de 1.377 milioane de euro și peste 38.000 de angajați. Pentru mai multe informații, vizitați: www.medicover.com.
CITEȘTE ȘI: