Sănătate
Proiectarea Spitalului Regional Cluj, finalizată în primăvara acestui an. Rafila: „Ne dorim să avem cât mai rapid, până la finalul anului 2027, cele trei spitale funcționale”
Etapa de proiectare a Spitalului Regional Cluj urmează să fie încheiată în mai 2023, potrivit graficului prezentat de ministrul Sănătății Alexandru Rafila.
Proiectarea SRU Cluj, finalizată în mai 2023/captură foto: spitalregionalcluj.ro
Conform datelor publicate de autorități în februarie 2023, licitația pentru proiectul Spitalului Regional de Urgență Cluj urma să fie lansată până la finalul acestei luni.
În prima parte a lunii februarie, Ministerul Sănătății a transmis Primăriei Florești cererea și documentația necesară pentru obținerea autorizației de construcție pentru startul lucrărilor la viitorul Spital Regional Cluj.
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a anunţat luni că în martie se finalizează etapa de proiectare a Spitalului Regional de Urgenţă Iaşi, urmând a se trece la procedura de achiziţie pentru construirea acestei unităţi medicale.
Proiectul Spitalului Regional Iași este cel mai avansat din cele trei proiecte ale spitalelor de urgență care vor deservi pacienții din trei mari regiuni ale României, N-E (Iași), N-V (Cluj) și S-V (Craiova).
„Sunt trei spitale regionale. Aici aveți termenele de finalizare ale proiectării.
Pentru Iași – martie 2023.
Pentru Cluj – aprilie-mai 2023
Pentru Craiova – licitația pentru proiectare s-a terminat cel mai târziu, termenul este noiembrie-decembrie 2023.
Construcția durează patru ani pentru fiecare dintre aceste 3 spitale regionale.
Evoluța cheltuielilor pentru aceste spitale. Deblocarea fondurilor la care făceam referire este foarte sugestivă aici prin creșteri de utilizare a fondului în 2022, care este de 11 ori mai mare pentru Craiova, de 6 ori pentru Cluj și, pentru Iași, o folosire a fondurilor care erau din nefericire blocate în momentul în care am preluat aceste spitale.
Ne dorim să avem cât mai rapid, dacă se poate, exact cum a fost planificat, până la finalul anului 2027 cele trei spitale funcționale. În paralel, să lucrăm și pentru politica de resurse umane care să asigure toate resursele umane necesare acestor spitale, pentru că altfel în mod evident, nu facem construcții de dragul construcțiilor, ci construcții și dotări medicale pentru pacienții din România”, a declarat ministrul Sănătății Alexandru Rafila în cadrul unei conferințe de presă susținute la Iași.
Centru de Neurochirurgie la Spitalul Județean Cluj
De asemenea, potrivit ministrului Alexandru Rafila, în această lună se lucrează pentru începerea semnării tuturor contractele pentru cele 27 de obiective incluse în Programul Naţional de Redresare şi Rezilienţă de asistenţă medicală spitalicească.
În cadrul acestui proiect finanțat prin PNRR, Clujul are un singur spital care va fi modernizat.
CITEȘTE ȘI:
Ce se mai aude de Spitalul Regional Cluj? Construcția ar putea începe în acest an!
Este vorba de recompartimentarea clădirii existente și extinderea cu un corp nou a Secției Clinice de Neurochirurgie pentru realizarea unui Centru de patologie vasculo-cerebrală și neurochirurgie la Spitalul Clinic Județean de Urgență Cluj.
- 95% finanțare prin PNRR
- Bugetul total solicitat - 39,219,840.61 euro fără TVA
- Buget din PNRR - 37,258,848.58 euro fără TVA
Spitalul Regional Cluj, realizat în mai multe etape
Până la eliberarea autorizației de construcție pentru SRU Cluj, mai sunt necesare o serie de avize, potrivit reprezentanților administrației din Florești.
„Mai trebuie aduse avize, iar în momentul în care acestea vor fi complete, vom elibera fără probleme autorizația de construire”, a explicat recent primarul comunei Florești, Bogdan Pivariu.
În februarie 2023, proiectul Spitalului Regional Cluj se afla în analiză la nivelul Primăriei Florești.
Odată cu obținerea ultimelor avize necesare, proiectul va primi și autorizația de construire, potrivit asigurărilor oferite de Primărie.
Pachetul de lucrări pentru prima etapă cuprinde:
- Lucrări pentru relocarea/protecția utilităților
- Lucrări pentru excavări (sistematizare și incintă)
- (2.1) Execuție perete mulat și zid de sprijin parcare exterioară
- (2.2) Săpătură generală
- (2.3) Epuismente
- Organizarea de șantier
- Alte lucrări propuse de Prestator, cu supunerea spre aprobarea Achizitorului, potrivit datelor actualizate de autorități.
Licitația pentru a doua fază a lucrărilor este proiectată pentru luna august 2023 (cel târziu).
Noul Spital Regional de Urgență Cluj SRU va fi centrul de nivel terțiar al rețelei de spitale din Regiunea NV, preluând din activitatea Spitalului Clinic Județean de Urgență din Cluj-Napoca și ale altor părți ale rețelei de urgență cu o structură modernă, la standarde europene, din punct de vedere arhitectural și medical, al echipamentelor și tehnologiei IT.
Ministerul Sănătății a desemnat, anul trecut, câștigătorul licitației pentru contractul privind proiectarea Spitalului Regional din Florești.
Valoarea contractului de proiectare este de 17 milioane de euro, iar termenul de finalizare a proiectului tehnic de execuţie (PT) este de 12 luni.
Contractul de proiectare a fost câștigat de asocierea 3TI Progetti Italia-Ingegneria Integrata S.P.A., ATI Project, ADURO Impex.
Citiți monitorulcj.ro și pe Google News
CITEȘTE ȘI: