Sănătate
Ambulatoriul Integrat din cadrul Spitalului de Boli Psihice Cronice Borșa, finalizat. Cum arată după modernizare? FOTO
A fost finalizat Ambulatoriul Integrat din cadrul Spitalului de Boli Psihice Cronice Borșa.
Ambulatoriul Integrat din cadrul Spitalului de Boli Psihice Cronice Borșa, finalizat/Foto: Consiliul Județean Cluj – comunicat de presă
Spitalul de Boli Psihice Cronice Borșa, unitate sanitară aflată în subordinea Consiliului Județean Cluj, a finalizat lucrările de amenajare și dotare a noului Ambulatoriu Integrat, cu un cabinet în specialitatea psihiatrie.
„Vorbim, în acest caz, despre o nouă structură importantă în cadrul Spitalului de Boli Psihice Cronice de la Borșa. Scopul investiție este acela de a facilita accesul pacienților la investigațiile și tratamentele de care au nevoie, cât mai aproape de casă, cu costuri reduse și economie de timp. În ceea ce ne privește, vom continua să acordăm sprijin spitalelor clujene pentru a crește calitatea actului medical și a diversifica paleta de servicii oferite persoanelor aflate în situații medicale dificile”, a declarat președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe.
Investiție de peste 155.000 lei
Finanțarea investiției în valoare de 155.168 lei a fost asigurată din veniturile proprii ale spitalului. Principalele lucrări efectuate au fost cele de amenajare a cabinetului de psihiatrie, a sălii de tratament, a grupurilor sanitare și a holului, precum și cele de igienizare a pereților, prin zugrăvirea acestora. De asemenea, a fost montat covor PVC, tâmplăria a fost înlocuită, iar Ambulatoriul Integrat, situat în clădirea pavilionului administrativ, cu acces separat, a fost dotat cu dispozitive medicale, mobilier și aparatură birotică.
Odată cu începerea activității în cadrul noii structuri, pacienții vor putea să beneficieze atât gratuit, prin decontare de la Casa Județeană de Asigurări de Sănătate, cât și contra cost, de servicii psihiatrice complexe, respectiv consultații psihiatrice realizate de medicii spitalului, precum și de servicii conexe efectuate de psihologul instituției medicale.
„Reamintim, în acest context, faptul că Spitalul de Boli Psihice Cronice Borșa este o unitate sanitară monospecialitate, care asigură servicii medicale psihiatrice cronice de lungă durată, cu un număr de 195 de paturi, fiind cea mai mare instituție spitalicească specializată în tratarea afecțiunilor psihice cronice din județul Cluj.În urma procesului de retrocedare a clădirii castelului, Spitalul de Boli Psihice Cronice Borșa a demarat un amplu proces investițional, astfel că, într-o primă etapă, cu ajutorul Consiliului Județean, a fost construit un pavilion ultramodern, dotat cu farmacie, sală de mese, bucătărie, spălătorie, acest obiectiv fiind recepționat în anul 2020, valoarea investiției fiind de 8.222.530 lei. În a doua etapă, s-a început proiectarea celui de-al doilea pavilion, cu o capacitate de 120 de paturi, cabinete medicale, săli de așteptare și alte facilități esențiale, conforme cu standardele în domeniu, proiect pentru care sunt realizate deja toate documentele necesare, inclusiv Proiectul Tehnic și autorizația de construire”, transmit reprezentanții Consiliului Județean Cluj.
Citiți monitorulcj.ro și pe Google News
CITEȘTE ȘI: