Sănătate
Astenia de toamnă. De ce apare? Sfaturi pentru prevenirea ei.
Astenia de toamnă este o stare de indispoziţie care apare atunci când are loc trecerea de la sezonul de vară la cel de toamnă. Ea apare ca un răspuns de adaptare al organismului la schimbările de mediu.
Astenia de toamnă | Foto: pixabay.com
Astenia de toamnă este o stare de indispoziţie care apare atunci când are loc trecerea de la sezonul de vară la cel de toamnă. Ea apare ca un răspuns de adaptare al organismului la schimbările de mediu.
Perioadele de tranziţie între anotimpurile cu diferenţe mari de temperaturi sunt caracterizate prin impact puternic asupra energiei organismului uman.
Schimbările care apar odată cu trecerea la anotimpul de toamnă duc la modificări ale bioritmului circadian, care nu este altceva decât ceasul nostru biologic, scrie sfaturimedicale.ro. Ciclul somn-veghe este perturbat, ceea ce poate afecta starea de spirit.
De ce apare astenia de toamnă?
Odată cu reducerea orelor de lumină a soarelui, producţia de melatonină (hormon responsabil pentru reglarea somnului şi a temperaturii corpului) se modifică. Acest hormon determină producerea unui nivel redus de serotonină, hormonul cunoscut şi sub numele de „hormonul fericirii”.
Sfaturi pentru prevenirea asteniei de toamnă
Dezechilibrele hormonale de melatonină şi serotonină sunt cele care determină apariţia simptomelor de astenie de toamnă, precum apatie, oboseală cronică, stări permanente de somnolenţă, depresie şi tristeţe.
Sfaturi care vă vor ajuta să preveniţi apariţia asteniei de toamnă:
- Dormiţi cât este necesar pentru ca organismul să fie odihnit (aproximativ 7 sau 8 ore pe noapte). Încercaţi să aveţi acelaşi program de somn în fiecare noapte;
- Hidrataţi-vă pe tot parcursul zilei, consumând multă apă. Este foarte important să evitaţi consumul de băuturi dulci şi cofeină;
- Urmaţi o dietă echilibrată cu multe fructe şi legume;
- Consumaţi multe alimente bogate în vitamine, minerale şi carbohidraţi buni;
- Consumaţi multe alimente de sezon, cum ar fi ciuperci, mandarine, castane, cartofi dulci, dovleac. Ele sunt o sursă excelentă de vitamine şi nutrienţi esenţiali pentru organism;
- Profitaţi cât mai mult de soare , expuneţi-vă la soare cel puţin zece minute pe zi, de preferinţă la primele ore ale dimineţii. Razele soarelui ajută la sinteza vitaminei D în piele, însă de cele mai multe ori este nevoie şi de un supliment cu vitamina D în sezonul rece;
- Efectuaţi exerciţii fizice în mod regulat. Endorfinele care sunt eliberate la antrenament vă vor face să vă simţiţi mult mai energici, să fiţi în formă şi să aveţi un somn odihnitor noaptea.
Citiți monitorulcj.ro și pe Google News
CITEȘTE ȘI: