Sănătate

Ai hepatită virală, ulcer sau diabet? Nu te vei mai putea interna în spital

Ministerul Sănătăţii a elaborat o listă cu 300 de afecţiuni medicale pentru care pacienţii nu se vor mai putea interna în spital.

Noua lege a sănătăţii e plină de surprize, iar un lucru e sigur: reprezentanţii Ministerului Sănătăţii vor să reducă cât mai mult cheltuielile cu internările în spital pentru a se face economii la bugetul de stat.

Câteva dintre demersurile făcute în acest sens de către autorităţi este faptul că i-au atenţionat pe medicii de familie să nu mai elibereze aşa uşor bilete de trimiteri ci să le dea reţete medicale pacienţilor pentru a se putea trata la domiciliu. A doua decizie luată în acest sens a fost aceea că pentru ca asiguratul să-şi facă un set de analize medicale, el trebuie să se prezinte la ambulatoriile de specialitate fără a mai fi nevoit să stea internat câteva zile în spital.


În noua lege a sănătăţii, care va intra în vigoare începând cu luna martie a acestui an, a fost introdusă şi o listă cu 300 de afecţiuni medicale pentru care pacientul nu se va mai putea interna în spital. El va putea primiri doar ajutor de urgenţă, sau tratament de la medicii din ambulatoriile de specialitate, şi să se trateze la domiciliu.

Bolile cu care nu te mai poţi interna

Unităţile spitaliceşti din ţară au fost informate asupra faptului că la anumite afecţiuni medicale trebuie să se reducă gradual internările. Autorităţile susţin că bolile care sunt incluse în această listă pot fi tratate la domiciliu de către pacienţi fără ca ei să fie nevoiţi să petreacă câteva zile pe un pat de spital.


Printre cele mai cunoscute boli care au fost trecute pe această listă se numără: diabetul de tip 2 necomplicat, ateroscleroza cerebrală, cardiomiopatii ischemice şi boli valvulare, osteoartroza, fracturi multiple de coaste, astmul, hepatita alcoolică şi pancreatită alcoolică, ulcerul necomplicat, tiroidita autoimună, gastroenterite, colecistită cronică, hepatitele virale tip B şi C, osteoporoza postmenopauză, bronşite şi BPOC, pneumoniile virale.

Toate bolile de pe listă pot fi tratate gratuit în cadrul numărul consultaţiilor precizate în pachetul de bază, dar doar în ambulatoriile de specialitate şi nu în spitale.


Două tipuri de spitalizare

Totodată, din luna martie, vor exista două tipuri de spitalizări: spitalizarea de zi, care nu va dura mai mult de 12 ore, şi spitalizarea continuă.

Spitalizarea de zi prevede faptul că asiguratul poate intra în spital pentru a beneficia de diverse servicii medicale. Conform proiectului, aceste intrări se pot repeta de mai multe ori în interval de câteva zile. Intrările sunt exclusiv diurne şi nu pot depăşi mai mult de 12 ore.


Acest tip de specializare se realizează pentru investigaţii/tratamente invazive, cu potenţial de risc sau care nu pot fi realizate în ambulatoriu din cauza lipsei medicilor sau a aparaturii. Printre acestea sunt enumerate radioterapia, chimioterapia (dar nu pe o durată mai mare de 6 ore), dializa, terapia complexă pentru pacienţii cu afecţiuni psihiatrice, intervenţii chirurgicale care nu necesită o internare mai mare de 12/24 ore.

Asiguratul poate fi internat pentru o perioadă mai mare de 24 de ore, adică în regim de spitalizare continuă, doar atunci când afecţiunea de care suferă nu poate fi tratată prin intermediul unităţilor prespitaliceşti.

Ultimele Stiri
abonare newsletter