Sănătate

Criză de anestezice la Spitalul Judeţean Cluj. Se operează doar urgenţele

De aproape două luni de zile Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Cluj-Napoca a rămas fără anestezice. Cel mai mare furnizor al acestor substanţe a ieşit de pe piaţă.

De aproape două luni de zile Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Cluj-Napoca a rămas fără anestezice De aproape două luni de zile Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Cluj-Napoca a rămas fără anestezice

Spitalul a rămas cu un stoc minim de fiole, lucru care îi determină pe medici să amâne operaţiile pentru bolile cronice, să trieze pacienţii şi să efectueze doar intervenţiile chirurgicale de urgenţă. La Spitalul Judeţean de Urgenţă Cluj-Napoca problema a apărut de aproape două luni întrucât cel mai mare furnizor al acestor substanţe a ieşit de pe piaţă. Stocurile pentru substanţa miorelaxantă sunt extrem de reduse aşă că medicii se descurcă aşa cum pot. Mai precis oprezează doar urgenţele.

“E o problemă pe care noi am semnalat-o în urmă cu o luna de zile dacă nu chiar cu două în comisia de farmaco-vigilentă. În acest moment mai avem doar o foarte mică cantitate de medicamente de tipul acesta de miorelaxant. Avem un stoc foarte mic, aproape total insuficient pentru asigurarea cronicilor, nici nu poate fi vorba de cronici. Nu ne vom mai putea descurca decât pentru urgenţe, dar pentru urgenţe doar o scurtă perioadă de timp”, a declarat Monica Costin, director medical Spitalul de Urgenţă Cluj.


Din cauza lipsei de substanţă pentru anestezii, la clinicile de chirurgie şi neurochirurgie din Cluj se mai operează doar urgenţele şi afecţiunile oncologice. Pacienţii cu boli cronice au fost deja reprogramaţi şi vor fi operaţi doar în lunile următoare atunci când această substanţă va exista din nou în stocuri normale.

În urmă cu două săptămâni, Institutul Inimii din Cluj a cumpărat 160 de flacoane cu substanţe anesteziante. Pentru o singură operaţie se folosesc în jur de una-două sticluţe, ceea ce înseamnă că medicamentele vor ajunge până la sfârşitul lunii august.


În replică, reprezentanţii Ministerului Sănătăţii spun că problema s-a rezolvat, în sensul că furnizorii de anestezice au suplimentat stocurile, şi că tot ceea ce trebuie să facă managerii de spitale este să contacteze distribuitorii de medicamente.

"Există aceste medicamente, doar trebuie sunaţi", spune Laurenţiu Colintineanu, purtător de cuvânt al ministrului Sănătăţii.


„Da, există o problemă în unele spitale din țară cu aprovizionarea cu Rocuronium Kabi, al cărui producător s-a retras de pe piață anul trecut, pentru că a refuzat prețul impus de Ministerul Sănătății, spunând că este sub cel de producție. Dar am rezolvat problema deocamdată. Celălalt producător care a rămas pe piață a adus 5.000 de fiole, necesarul pentru o lună în spitalele din România, și a început distribuirea lor către acestea. Până la sfârșitul lunii va veni un nou lot, ca să evităm, pe viitor, astfel de situații”, explica săptămâna trecută Nicolae Fotin, președintele Agenției Naționale a Medicamentului.