Sănătate

Ministerul Sănătății a declarat oficial epidemie de gripă în România

Epidemia de gripă a fost declarată oficial de Ministerul Sănătății joi, 5 februarie.

 

Centrul Național de Supraveghere și Control al Bolilor Transmisibile a raportat că, în ultima săptămână de supraveghere și monitorizare, s-a înregistrat o creștere foarte mare a numărului de îmbolnăviri prin infecții respiratorii acute față de nivelul așteptat, iar activitatea gripală a evoluat cu intensitate înaltă, cu extindere națională, raportându-se un număr aproape dublu de gripe clinice comparativ cu săptămâna precedentă.
„În aceste condiții, specialiștii epidemiologi au constatat o evoluție epidemică a gripei”, anunță Ministerul Sănătății într-un comunicat.


Potrivit Centrului Național de Supraveghere și Control al Bolilor Transmisibile, au fost raportate la nivel național 7022 cazuri de gripă clinică, răspândite pe întreg teritoriul țării, un număr aproape dublu față de cele raportate în săptămâna precedentă (3645) și față de cele raportate în aceeași săptămână a anului precedent (3455 cazuri). Totodată, au fost confirmate 8 decese noi cu virus gripal. De la începutul sezonului 2019-2020 au fost înregistrate 18 decese confirmate cu virus gripal. În sezonul precedent, în perioada similară, au fost înregistrate 94 decese confirmate cu virus gripal.

În această perioadă, este recomandată limitarea accesului vizitatorilor in spitale, în special în secțiile cu risc, realizarea triajului epidemiologic al personalului medico-sanitar, refacerea stocurilor de medicatie antivirală și a stocurilor de echipamente de protecție.
Ministerul Sănătății a anunțat în repetate rânduri că “măsurile de igienă personală (spălarea cu apă şi săpun a mâinilor, folosirea batistelor pentru strănut sau tuse, respectarea unui regim de viaţă sănătos – alimentaţie bazată pe legume şi fructe, odihnă şi mişcare) sunt esenţiale pentru prevenirea îmbolnăvirilor prin afecţiuni respiratorii, şi in special prin gripa”, informează Ministerul Sănătății.


În județul Cluj au fost înregistrate 15 cazuri de gripă și un deces din cauza virusului gripal în perioada 27 ianuarie - 2 februarie.

Ultimele Stiri
abonare newsletter